Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BCR are cele mai multe credite Prima Casa, in stoc

·    BCR organizează o tombolă pentru toți clienții care solicită un credit Prima Casă în perioada 14 februarie – 14 aprilie 
·    În weekend-urile 26-27 februarie și 12-13 martie, BCR organizează “Ziua Ușilor Deschise” 
·    Banca a aprobat credite în valoare de aproximativ 30 milioane EUR
 
Banca Comercială Romană (BCR) a aprobat, în cadrul Programului Prima Casă 3, credite în valoare de aproximativ 30 milioane EUR.
 
„Cu creditele BCR Prima Casă 3 suntem în măsură să ajutăm numai până acum 735 de familii să își achiziționeze prima lor locuinţa. Preconizăm că până la epuizarea plafonului alocat BCR pentru Prima Casă 3 să acordăm peste 1.500 de credite. După numărul de credite acordate şi prin valoarea acestora, BCR este liderul recunoscut al acestui program guvernamental, datorită profesionalismului cu care abordăm nevoile clienților. Programul Prima Casă a avut un rol benefic în economia României încurajând piaţa rezidenţială în perioada pe care o  traversam”, a declarat Ştefan Coroianu, director executiv Direcția Managementul Produselor Retail, BCR. 
 
În cadrul celei de-a treia etape a programului Prima Casă, valoarea medie a unui credit acordat de către BCR a fost de peste 40.000 EUR. 
 
Dobânda practicată de bancă este de numai 4,76%/an pentru clienții care își încasează salariul la BCR, au avut un comportament bun de plată la creditele contractate la BCR formată din EURIBOR3M + 3.75% şi de 4,96%/an formată din EURIBOR3M + 3.95% pentru clienții care nu au o relație cu Banca. BCR nu percepe comisioane lunare sau de analiză. 
 
Bancă acordă credite în euro atât pentru achiziția, cât şi pentru construcția de locuințe, cu un avans minim de 5%. Rata dobânzii este exprimată în funcție de EURIBOR la 3 luni plus o marjă cuprinsă între 3,75% şi 3,95%, în funcție de istoricul pe care solicitantul îl are cu BCR. Virarea salariului în cont la BCR de cel puţin 6 luni sau un comportament bun la plată la creditul BCR în derulare de minim 6 luni reprezintă condiția necesară pentru a beneficia de o marjă de dobândă de numai 3,75%.  
 
De exemplu, pentru un credit în valoare totală de 40.000 de euro, pe 30 de ani, rata lunară este de 210,45 EUR, calcul valabil în februarie 2011, pentru clienții cu istoric BCR, dobândă variabilă 4,824%/an (EURIBOR 3M + 3,75%), DAE = 5,44%, iar valoarea totală plătibilă este de 79.357 EUR. Comisioanele bancare sunt 0%, iar comisionul anual datorat FNGCIMM este de 0,49%, aplicat la soldul creditului. Costul de evaluare al apartamentului este de 300 RON, inclusiv TVA.
 
În plus, toți cei care solicită un credit Prima Casă de la BCR în perioada 14 februarie – 14 aprilie BCR şi până la data de 14 iunie 2011 se efectuează acordarea creditului, intră automat în tragerea la sorţi ce are ca premii 10 vouchere a câte 1.000 euro fiecare (contravaloarea în lei), pentru achiziția de electrocasnice.
 
Pentru anul acesta, BCR a pus în aplicare mai multe măsuri care să le asigure clienților un acces mai ușor la informații şi consiliere de specialitate privind creditele Prima Casă, precum şi proceduri care să înlesnească procesul de creditare. 
 
Una dintre aceste măsuri este “Ziua Ușilor Deschise”. Astfel, în weekend-urile 26-27 februarie şi 12-13 martie, BCR îi invită pe toți cei interesați în unitățile deschise atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalul orar 09:00 – 13:00, pentru a îi informa și consilia cu privire la pașii necesari pentru a beneficia de un credit Prima Casă de la BCR.
 
“Dorim să le oferim clienților noștri tot sprijinul necesar pentru obținerea unui credit în cadrul programului Prima Casă, și dacă ei investesc un timp important în acest proces, atunci vom face și noi același lucru”, a precizat Ștefan Coroianu, director executiv Direcția Managementul Produselor Retail, BCR. 
 
Lista unităților deschise este disponibilă pe www.bcr.ro
 
BCR a primit, de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), un plafon de 64 milioane EUR pentru acordarea de credite în cadrul Programului guvernamental Prima Casă 3. 
 
BCR este liderul Programului Prima Casă acordând în cadrul Programului Prima Casă 1 și 2, credite în valoare de peste 525 milioane EUR, adică mai mult de o treime din totalul împrumuturilor acordate de bănci în cadrul programului. 

Bucuresti, 23.02.2011

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.