TMK ARTROM SA, parte a Diviziei Europene a TMK, unul dintre principalii furnizori mondiali de ţevi din oţel pentru petrol şi gaze, a semnat un contract de credit în valoare de 20 milioane de euro, pe o perioadă de 5 ani, cu Banca Comercială Română, membră a Erste Group Bank AG.
Împrumutul la termen în valoare de 20 milioane de euro este sustinut printr-o garanţie corporativă emisă de societatea mamă, OAO TMK, şi are ca scop optimizarea structurii actuale a datoriei deţinute de SC TMK ARTROM SA, în concordanţă cu restructurarea strategică a portofoliului de credite.
BCR a extins de asemenea facilităţile de care beneficiază SC TMK ARTROM SA: plafonul pentru facilitatea de descoperire de cont a fost majorat de la 18,4 milioane de euro la 20 milioane de euro, iar scadenţă a fost majorata de la 1 la 3 ani, iar pentru linia de scontare a biletelor la ordin, de la 5 milioane de lei la 10 milioane de lei, cu scadenţa de 1 an.
Pe lângă cele menţionate mai sus, BCR a acordat o nouă linie de credit de trezorerie în valoare de 3 milioane de euro, cu o scadenţă de 3 ani, în vederea acoperirii riscului de rată a dobânzii şi de schimb valutar.
„Colaborarea noastră cu BCR este una pe termen lung. În 2005, am beneficiat de un credit pentru investiţii în valoare de 23,7 milioane de euro, acordat pe o perioadă de patru ani, destinat construirii şi lansării fabricii moderne de producere a ţevilor laminate la cald de la TMK ARTROM. Ne-am consolidat astfel poziţia pe piaţa europeană şi aproape ne-am dublat capacitatea de producţie. Prin contractarea acestor noi facilităţi de credit, ne continuăm colaborarea pe termen lung cu banca, ridicând-o la un nou nivel strategic”, a afirmat Adrian Popescu, Directorul General al Diviziei Europene a TMK.
“ARTROM, în prezent parte a grupului TMK, este de peste 20 de ani unul dintre clienţii cheie ai BCR şi intenţionăm să consolidăm şi mai mult parteneriatul – fapt dovedit de creşterea expunerii noastre faţă de TMK, în ciuda climatului economic şi financiar dificil”, a declarat Diana Hudymač – Director Executiv al Diviziei de Clienţi Corporativi Mari la nivel de Grup în cadrul BCR.
TMK (www.tmk-group.com)
TMK este un important producător şi furnizor de ţevi din oţel pentru industria petrolului şi a gazelor naturale, deţinând în exploatare 24 de unităţi de producţie în Statele Unite, Rusia, România şi Kazahstan. TMK se numără printre liderii mondiali, având cea mai mare capacitate de producţie de ţevi din oţel. Cea mai însemnată parte din volumul livrărilor TMK revine segmentului larg al tuburilor de sondare pentru industria petrolieră (denumite „tuburi OCTG” – oil country tubular goods). În 2010, vânzările de ţevi ale TMK au totalizat aproximativ patru milioane de tone, fiind livrate către clienţi din peste 65 de ţări.
Acţiunile ordinare emise de TMK sunt listate la bursele MICEX şi RTS din Rusia. Certificatele globale de depozit (GDR-urile) emise de grup sunt tranzacţionate la Bursa din Londra, iar Certificatele Globale Americane (ADR-urile) – pe platforma de tranzacţionare OTCQX International Premier din Statele Unite.
Uzina de ţevi din Volzhsky |
TMK-Kaztrubprom |
TMK IPSCO |
Uzina de ţevi din Sinarsky |
TMK-INOX |
TMK-Divizia Europeană |
Uzina de ţevi Seversky |
TMK-Premium Service |
|
Uzina metalurgică din Taganrog |
TMK Oilfield Services |
|