Banca Comerciala Romana (BCR) a fost desemnata, recent, “Banca Anului 2009” in Real Estate de catre EuropaProperty.com, în cadrul celei de‐a cincea ediții a Southeastern European Real Estate Awards, una dintre cele mai presigioase gale în domeniu din regiune.
“Acest premiu ne onoreaza si dovedeste ca BCR este o banca care sprijina economia romaneasca. Continuam sa sustinem toate proiectele de afaceri bune, viabile pe termen mai lung asa cum am facut in 2009 si cum vom face si in viitor, atat in real estate cat si in alte domenii. Exista astfel de proiectii care raspund conditiilor de piata actuale, iar clientii de incredere gasesc intodeauna finantarea necesara pentru dezvoltare”, a declarat Dragos Stoian, director executiv al Directiei Finantari Imobiliare din cadrul BCR.
Distincția a fost decernată în urma deciziei unui juriu internațional, compus din reprezentanți ai unor bănci de investiții, firme de consultanță şi dezvoltatori în domeniul imobiliar de renume.
“Este pentru prima data cand BCR castiga acest premiu care este o recunoastere atat a faptului ca banca nu a oprit nici o clipa finantarea proeictelor imobiliare sustenabile, cat si a calitatii produselor si serviciilor oferite pe acest segment de piata”, a adaugat Dragos Stoian.
Unul dintre proiectele pentru care BCR a fost premiata este dezvoltarea celei de a 3-a cladiri de birouri de clasa A din proiectul de birouri City Business Center Timisoara. Modatim, dezvoltatorul complexului de birouri City Business Center din Timisoara, a contractat in 2009 un credit de 7.600.000 Euro de la BCR pentru finantarea constructiei. Cladirea are o suprafata construita de 14.350 mp, din care inchiriabili 9.500 mp, la parter 2.000 mp fiind alocati spatiilor comerciale si serviciilor, si va oferi chiriasilor 150 locuri de parcare. De altfel, ansamblul City Business Centre din Timisoara a castigat in cadrul aceleiasi gale premiul pentru “Office Development of the Year” si “Green Building of the Year”.
{mosloadposition user10}