Peste 7000 de copii din 5 oraşe descoperă o altă faţă a învăţării Ştiințelor Vieţii
· Cea de-a patra ediţie a Baylab, Laboratorul de Ştiinţe Bayer a fost inaugurată pe 8 mai şi se va încheia pe 19 mai, 2017
· Proiectul se extinde şi în alte patru oraşe din ţară, pe lângă Bucureşti: Iaşi, Constanţa, Cluj, Timişoara
· Laboratorul de Ştiinţe cuprinde peste 200 de sesiuni de experimente ştiinţifice şi creative adresate copiilor între 6 şi 12 ani
Baylab, Laboratorul de Ştiinţe Bayer, aflat la ediţia a patra în România, a demarat anul acesta pe 8 mai, pentru prima dată în format naţional, în Bucureşti şi în alte oraşe ale tarii. Programul oferă, pentru peste 7.200 de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, posibilitatea de a învăţa despre ştiinţă prin joc şi experimente deosebit de creative, în compania instructorilor dedicaţi proiectului de educaţie alternativă iniţiat de Bayer. Astfel, între 8 şi 19 mai 2017, peste 100 de sesiuni vor avea loc chiar la sediul Bayer din Bucureşti, în timp ce peste 100 de sesiuni paralele, vor avea loc, în aceeaşi perioadă, în Iaşi şi Constanţa (între 8 – 12 mai), urmate de Cluj şi Timişoara (între 15 – 19 mai).
Programul reuneşte parteneri educaţionali şi reprezentanţi ai societăţii civile implicaţi în acţiuni educative, precum inspectorate şcolare, organizaţii neguvernamentale, dar şi studenţi voluntari din oraşele implicate.
Cea Mai Mare Lecţie de Ştiinţe – competiţia care răsplăteşte dorinţa de a învăţa
În premieră, Baylab 2017 a inclus o provocare adresată dascălilor: competiţia în cadrul căreia învăţătorii au fost invitaţi alături de elevii lor să se alăture organizării „Celei mai mari Lecţii de Ştiinţe”. Competiţia a avut loc în perioada 2 – 8 mai şi a atras participarea a peste 50 clase din școli generale, cu toţii dornici să intre în posesia premiului constând într-un Microscop Digital Levenhuk DTX 500 LCD, un set de preparate pentru microscop și un videoproiector Forever Mlp-100.
Clasa I B, profesor Mirela Elena Norocea, de la Liceul Teoretic “Eugen Lovinescu” din București, Sector 6, cu experimentul “demonstrarea densității apei“, a fost declarată câștigătoare, în urma extragerii ce a avut loc pe 8 mai 2017, în cadrul evenimentului de lansare a Laboratorului de Ştiinţe Bayer din Bucureşti.
«Prima ediţie a Laboratorului de Ştiinţe a însemnat o provocare lansată de Bayer pentru sistemul educaţional din România. Un proiect menit să cultive dorinţa de a învăţa prin joacă şi de a construi un parteneriat cât mai strâns între elevi, profesori, părinţi şi autorităţi. Acum, în al 4-lea an de proiect, putem spune că rolurile s-au inversat, iar entuziasmul şi aşteptările lor sunt cele care ne învaţă cum să mergem mai departe, în fiecare an cu ceva în plus. Teoretic, Baylab îşi deschide porţile în 5 oraşe din ţară. Practic, cadre didactice extrem de devotate din multe alte zone ale ţării au planificat excursii pentru a ne vizita. Datorită lor şi partenerilor noştri, peste 7000 de mici oameni de ştiinţă vor lua parte la o poveste scrisă de ei, pentru ei, despre ştiinţă, joc şi inovaţie. Este forma concretă prin care am ales să exprimăm valorile Bayer şi viziunea pentru viitor, un viitor cu o bază solidă în sfera educaţiei» a spus Ruxandra Pirojoc, Director de Comunicare Bayer România şi Bulgaria.
Laboratorul de Ştiinţe Bayer 2017: ştiinţă şi distracţie la nivel naţional
Unde ne găsiţi?
· Bucureşti: 8-19 mai, 2017, sediul Bayer din Şos. Pipera, nr. 42, etaj 1, NUSCO Tower
· Iasi: 8 – 12 mai, 2017, Facultatea de Agricultură, USAMV
· Constanţa: 8 – 12 mai 2017, Universitatea Ovidius
· Cluj Napoca: 15 – 19 mai 2017, Centrul de Medicină Avansată MEDFUTURE
· Timişoara: 15 – 19 mai 2017, UVT, sediul din str. Oituz, nr. 4
Proiectul în cifre:
· Peste 7.000 de elevi înscrişi la cele peste 200 de sesiuni de experimente
· 25 de profesori antrenaţi în atelierele ştiintei
· 5 oraşe în care în care demonstrăm că ŞTIINŢA E SUPER, iar INOVAŢIA ESTE DOAR LA UN PAS DISTANŢĂ
Proiectul a fost lansat de Bayer România în 2014, pe durata Săptămânii Altfel, pentru a dezvolta interesul copiilor pentru ştiinţă şi cunoaştere prin activităţi practice, şi de a stimula inovatia prin educatie alternativă şi creativitate.
Partenerii acestei ediţii sunt: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti; Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE); Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – Facultatea de Agricultură; Universitatea „Ovidius” Constanţa; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” – Facultatea de Agricultură; Universitatea de Vest din Timişoara. Partener media al proiectului este Itsy Bitsy FM.