Bayer România lansează Toamna în Roz – prima campanie naţională de integrated shopper marketing dedicată produselor din gama Redoxon şi Redoxitos. Sub deviza “Susţine-ţi imunitatea şi vezi toamna în roz”, campania vorbeşte, într-o notă optimistă şi inspiraţională, despre provocările pe care le are de înfruntat sistemul imunitar în fiecare zi şi modalităţile simple şi eficiente prin care acestea pot fi depăşite. În plus, cei care achiziţionează din farmacii, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2019, unul dintre produsele participante în campanie pot câştiga, prin tragere la sorţi și conform regulamentului, o pereche de ochelari de soare Ray Ban pe zi și/sau, marele premiu, un autoturism marca Mini Cooper.
Optimism şi în sezonul rece
Schimbarea anotimpurilor, temperaturile tot mai scăzute, poluarea şi stresul pot pune o presiune suplimentară asupra sistemului imunitar, iar vremea mohorâtă ne influenţează negativ starea de spirit. Aceasta este premisa de la care a pornit campania integrată „Toamna în Roz”, iar fiecare touchpoint pentru consumatori – TV, in-store, Digital, PR şi OOH este o infuzie de bună dispoziţie. Pentru că, atunci când ai un sistem imunitar puternic, nimic nu îţi poate sta în cale.
„Cu toţii ştim că nu e uşor să îţi păstrezi entuziasmul şi să faci faţă provocărilor atunci când vremea de afară este tot mai mohorâtă. De aceea, am construit în jurul gamei Redoxon si Redoxitos o campanie dinamică de shopper marketing, prin care vorbim despre importanţa unui sistem imunitar puternic, despre sănătate şi optimism. Misiunea noastră este aceea de a ajuta la păstrarea sănătăţii oamenilor şi ne mândrim să spunem că Redoxon are peste 80 de ani de tradiţie în acest domeniu şi este brandul nr. 1 în susţinerea imunităţii.”, a spus Oana Costea, Head of Trade & Shopper Marketing Bayer Consumer Health România, Bulgaria și Republica Moldova.
Produsele participante în campania Redoxon „Toamna în Roz” sunt Redoxitos Triple Action 25 jeleuri; Redoxitos 25 jeleuri; Redoxon Triple Action 10 comprimate efervescente; Redoxon cu aromă de lămâie 30 comprimate efervescente; Redoxon cu aromă de portocale 30 comprimate efervescente; Redoxon Propolis Spray Oral 20ML; Redoxon Inmuno4 14 plicuri; Redoxon Double Action 10 comprimate efervescente.
Mecanismul campaniei: Cumpără orice produs din gama Redoxon și Redoxitos, urcă poza bonului fiscal pe site-ul www.toamnaroz.ro sau trimite-o pe WhatsApp la numărul 0757 336 966, cu tarif normal, și câștigă premiile roz. Valoarea totală, cumulată, a premiilor oferite este de 147.565 LEI, TVA inclus.
Detalii suplimentare şi regulamentul campaniei sunt disponibile pe www.toamnaroz.ro (regulamentul fiind disponibil gratuit oricărui solicitant) şi la numărul Infoline 021 207 00 65, cu tarif normal.