În contextul unei scăderii estimate de 20-30% a pieţei materialelor de construcţii în trimestrul doi, strategia companiei se focusează pe diminuarea costurilor
Producătorul autohton de materiale de construcții Baumix anunţă că productivitatea companiei a crescut cu 40% datorită măsurilor de eficientizare a activităţii luate în ultimele luni. Măsuri ca auditarea proceselor de producţie, creşterea randamentului proceselor şi relocarea fabricii de la Gherla s-au impus după ce piaţa materialelor de construcţii, potrivit estimărilor companiei, va scădea cu 20- 30 % în trimestrul doi, faţă de perioada similară din 2009.
Potrivit reprezentanților companiei, piaţa materialelor de construcţii a scăzut în 2009 cu circa 27% faţă de 2008, cu 30% în trimestrul I din 2010 faţă de perioada similară din 2009 şi ar putea înregistra o scădere de pînă la 30 % în 2010, în lipsa proiectelor noi.
“Când scade piaţa, cea mai bună metodă de a contracara efectele negative este aceea de a te focusa pe eficientizarea activităţii. În acest sens, 2009 şi 2010 sunt ani de cotitură în care am făcut analize temeinice din punct de vedere economic şi tehnic şi am decis eliminarea tuturor costurilor care nu se mai justificau,” a declarat Răzvan Bobe, director în cadrul companiei Baumix.
Cea mai importantă măsură luată pentru eficientizarea procesului de producţie a fost relocarea fabricii de la Gherla prin extinderea unităţii de la Ploieşti, care a dus la reducerea importantă a costurilor de chirie, regie, transport şi a permis o mai bună coordonare a proceselor.
„Piaţa materialelor de construcţii s-a contractat cu 30% în primul trimestru şi deocamdată estimările rămân negative şi pentru următoarea perioadă. Încă de la începutul declinului, din 2009 am apelat la renegocierea condițiilor contractuale cu furnizorii, la managementul stocurilor şi monitorizarea și reducerea pierderilor în procesul de fabricație pentru ca această criză să afecteze cât mai puţin atât compania cât şi angajaţii,” a adăugat Răzvan Bobe.