Bateriile Panasonic EVOLTA au doborât un nou record Guiness World RecordTM după o cursă cu roboţi desfăşurată pe 6 august pe circuitul de la Le Mans, din Franţa, anunţă producătorul. Recordul a fost doborât de un robot echipat cu două baterii Panasonic EVOLTA de tip AA. Robotul a reuşit să pedaleze un triciclu, timp de 24 de ore, fără oprire, pentru aproape 23,726 km, făcând 5,6 ture de pistă pe circuitul de la le Mans.
Acesta este al doilea record Guiness World pentru bateriile EVOLTA, desemnate deja “cele mai durabile baterii alcaline AA în ianuarie 2008*.
Guinness World Records a certificat noua performanţă ca fiind “cea mai mare distanţă parcursă de o maşină-model funcţionând cu baterii şi controlată de la distanţă”. Robotul, măsurând 30 (lungime) x 20 (lăţime) x 20 (înălţime) cm, cu tot cu triciclu, a fost proiectat de către faimosul creator de roboţi Tomotaka Takahashi.
Cursa de la Le Mans a fost al doilea test de anduranţă pentru bateriile EVOLTA al căror denumire derivă din combinarea cuvintelor “evoluţie” şi “voltaj”. Primul test de confirmare a durabilităţii bateriilor a fost trecut cu brio de un robot humanoid, echipat cu două baterii EVOLTA de tip AA, ce a reuşit să escaladeze Marele Canion din Statele Unite urcând cu ajutorul unei frânghii un perete înalt de 530,4 m, în aproximativ 6 ore şi 46 de minute.
Recunoscute la nivel global pentru durabilitatea lor şi pentru durata de viaţă “de pe raft” de până la 10 ani, bateriile EVOLTA au fost comercializate în 180 de milioane de exemplare din aprilie 2008 şi până în prezent. Panasonic se aşteaptă ca vânzările să ajungă la 300 de milioane de bucati în 2009. Bateriile EVOLTA pot fi folosite în numeroase echipamente, de la banalele telecomenzi TV şi până la camere digitale sofisticate.
În magazine sunt disponibile patru tipuri diferite de baterii Panasonic EVOLTA: AA, AAA, C şi D. O nouă serie de baterii EVOLTA reîncărcabile au fost lansate pe piaţa niponă în octombrie 2008.
* Pe baza unor teste efectuate respectând standardele American National Standards Institute (ANSI) şi ale International Electrotechnical Commission (IEC), în data de 15 ianuarie 2008.
{mosloadposition user10}