pentru energiile regenerabile si stabilitatea retelei de energie electrica
Proiectul cu finanţare europeană "Hamburg – Economie de curent": senatorul Frank Horch a dat în folosinţă două soluţii noi de stocare intermediară.
Hamburg/München. După încheierea cu succes a perioadei de teste ce a durat şase luni, Frank Horch – senator pentru economie, transport şi inovaţie – a dat în folosinţă, în cartierul HafenCity din Hamburg, două rezervoare de baterii Second Life, dezvoltate de Vattenfall şi BMW Group. În cadrul proiectului cu finanţare europeană "Hamburg – Economie de curent", Vattenfall şi BMW Group au dezvoltat o modalitate prin care bateriile, care anterior au fost utilizate la automobilele electrice BMW i, să fie folosite în continuare după scoatere din uz. Acumulatorii, care au o capacitate mare chiar şi la finalul ciclului de viaţă al automobilului, au fost depozitaţi în sisteme staţionare de stocare. Acum, aceştia sunt folosiţi ca sisteme flexibile de stocare pentru energie din surse regenerabile şi pentru a asigura stabilitatea reţelei de energie electrică. Capacitatea de încărcare şi eficienţa acestor depozite va fi analizată pentru două situaţii: ca tampon/buffer de putere pentru staţiile de încărcare rapidă şi ca stocare a energiei solare şi pentru creşterea consumului propriu.
Senatorul Frank Horch: "Electromobilitatea este una dintre temele viitorului şi astfel un vector de inovaţie în Hamburg. Noi susţinem inovaţiile şi investiţiile în domenii precum tehnologiile curate de propulsie, energia din surse regenerabile, astfel încât să asigurăm calitatea vieţii, protecţia mediului şi perspectivele viitoare ale oraşului nostru."
"În Germania, posibilitatea ca bateriile deja folosite să fie testate într-o aplicaţie reală va permite, în viitor, construirea unei punţi între electromobilitatea cu dezvoltare durabilă şi transferul de energie", a declarat Dr. Julian Weber, directorul de proiecte de inovaţie în domeniul electromobilităţii la BMW Group. "Concluziile proiectelor vor putea fi transferare către multe aplicaţii şi astfel se vor crea oportunităţi suplimentare pentru interfaţa electromobilităţii şi a utilizării energiilor regenerabile."
În faza de testare, depozitele de acumulatori au fost analizate aleatoriu pentru a se verifica gradul de compatibilitate. În mod normal, se doreşte îndeplinirea cerinţelor complexe ale reţelei şi pieţei.
"Obiectivul nostru declarat este acela de a integra aceste depozite de acumulatori în sistemul energetic şi de a oferi acces pe piaţă unui număr ridicat de companii locale mici de electricitate. Pentru aceasta, acum se face o încercare de încărcare şi descărcare a acumulatorilor în conformitate cu cerinţele reţelei electrice. La finalul acesteia, ar trebuie să fie disponibile pe piaţa de energie ca sursă primară de control", a explicat Pieter Wasmuth, director general Vattenfall pentru Hamburg şi nordul Germaniei.
Colaborarea dintre Vattenfall şi BMW Group în cadrul proiectului este prevăzută iniţial pentru o perioadă de cinci ani şi vizează posibilele aplicaţii ale bateriilor "Second Life". Partenerii proiectului speră să obţină informaţii noi privind posibilele aplicaţii ale acestor baterii, precum comportamentul la îmbătrânire şi capacitatea de stocare a modulelor acumulatorilor litiu-ion folosiţi.