Dacă afacerea ta din mediul online s-a confruntat cu multe blocaje în pandemie, evenimentele speciale din an sunt momente cheie când trebuie să țintești cât mai bine. Binecunoscuta sărbătoare americană Valentine`s Day sau Ziua Îndrăgostiților este una dintre acele ocazii pe care nu trebuie să le ratezi dacă ai un magazin online, deoarece statistic vorbind în ultimii ani cumpărăturile online sunt varianta preferată de tot mai mulți români de a face achiziții.
Pentru a avea un business mai eficient, într-o piață din ce în ce mai competitivă, este nevoie să-ți construiești inteligent o campanie online care să atragă cât mai mulți clienți. Pandemia în curs ne determină să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților împreună cu cei dragi într-un mod puțin diferit. Dar, acest lucru nu ne împiedică să ne bucurăm de ea. Dimpotrivă, cifrele de vânzări ne arată că, motivați de zeul iubirii, suntem dispuși să cheltuim mai mult. În S.U.A. de exemplu, dorința de a-ți răsfăța partenerul este atât de mare încât AOV (Average Order Value) de Ziua Îndrăgostiților îl eclipsează pe cel al gigantului comerțului electronic – Black Friday.
Așadar, cum poți profita la maximum de dorința consumatorilor de a face cumpărături de Ziua Îndrăgostiților? Simplu, având o strategie online inteligentă care te vor ajuta să vinzi mai mult.
Iată care sunt cele 5 abordări pe care specialiștii BaseLinker îți recomandă să pui accent:
1. Cross – selling. Cu o asemenea ocazie, când iubirea e motorul acțiunilor noastre, oamenii sunt dispuși să cheltuiască mai mult. Oferiți-le oportunități ample de a adăuga produse complementare. Este o tactică de vânzare, care constă practic în a face o sugestie către client, atunci când acesta a decis să cumpere un produs, astfel încât să poată cumpăra alte produse complementare cu cel pe care urmează să îl pună în coș.
2. Integrarea cu marketplace-uri. Ca și în dragoste, uneori cumpărătorii online pot fi foarte volubili. Cumpărătorul obișnuit verifică trei site-uri diferite înainte de a face o achiziție. Așa că nu ar fi mai bine ca produsul tău să se regăsescă din start în mai multe locuri? Astfel încât, dacă tipul de cumpărător nu crede în dragoste la prima vedere, cu siguranță la a doua sau a treia vedere îți va fi mai ușor să-l convingi. Dacă ai un magazin online, ca să economisești timp, poți lista și edita deodată mai multe produse pe mai multe platforme de vânzare, dintr-o singură platformă: BaseLinker.
3. Segmentează-ți audiența. Segmentarea a fost întotdeauna coloana vertebrală a unei campanii de marketing eficiente. Chiar dacă vorbim de o sărbătoare a iubirii, un owner de magazin nu trebuie să fie cu capul în nori, ci cu picioarele pe pământ. O segmentare corectă te asigură că îți prezinți produsele potrivite persoanelor potrivite, crescând astfel șansele de a avea mai multe conversii. Aceasta este o oportunitate bună de a face A/B testing – cu un CTA axat pe gen sau vârstă.
4. Nu vă axați doar pe parteneri romantici. Statisticile arată că dinamica achizițiilor de Valentine`s Day s-a schimbat, și tot mai multe persoane cheltuiesc o mulțime de bani pentru membrii familiei, colegii de birou sau chiar pentru animalele de companie. De-a lungul anilor se observă o ușoară creștere a sumei pe care oamenii o cheltuiesc pe cadouri non-romantice.
5. Oferă opțiuni de transport rapid. Timpul contează pentru orice variantă de cadouri aleasă. Un cadou de Ziua Îndrăgostiților, livrat după această zi, va strica starea de spirit și în niciun caz nu veți face, ca magazin online, o impresie bună. De aici apar de multe ori îngrijorările cu privire la sosirea la timp a coletelor, ceea ce poate determina vizitatorii să ezite să apese butonul „cumpără”. În general, mulți cumpărători ajung să se gândească la cadourile de Ziua Îndrăgostiților exact în ultimul moment… așa că începeți campaniile și mențineți-le până în ziua în care puteți livra!
”Dacă puteți include cu succes sfaturile prezentate mai sus în campania de marketing pentru Ziua Îndrăgostiților 2022, ar trebui să rămâneți cu câțiva admiratori noi în acest an. Cel mai probabil, nu vă vor trimite ciocolată, ci vă vor oferi ceva mult mai prețios: o nouă achiziție viitoare! a declarat Tatiana Șen.