Între 25 mai și 10 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Băneasa Shopping City și Dino Parc Râșnov vă invită să redescoperim împreună cei mai iubiți eroi ai unei lumi demult uitate, dinozaurii, cu secretele și poveștile lor captivante.
Sub deviza It’s OK to discover dinosaurs! Băneasa Shopping City, în colaborare cu Dino Parc Râșnov, singurul parc tematic de dinozauri din România și cel mai mare din sud-estul Europei, vă așteaptă să redescoperim prin joacă și activități creative secretele care se ascund în spatele marii pasiuni pe care copiii o au pentru dinozauri.
“Anul acesta, pentru perioada 1 iunie, am vrut să dăruim vizitatorilor noștri o experiență nouă și, totodată, orientată spre trecut. Fie că vorbim despre lumi dispărute, fie despre momentele și pasiunile copilăriei, uneori uitate pe drumul transformării noastre în adulți, îndemnul campaniei este acela de a ne opri o clipă în loc și de a-i permite imaginației să renunțe la bariere. Astfel, campania se adresează atât celor mici, cât și adulților și nu am fi putut găsi un partener mai potrivit și implicat decât Dino Parc Râșnov, o destinație atât de îndrăgită de familii datorită universului unic pe care reușește să îl recreeze.“ a declarat Aura Dinu, Director de Marketing Băneasa Shopping City.
Cei mici, dar și cei mari vor avea ocazia să își completeze cunoștințele despre o lume încă învăluită în mister căreia copiii, datorită imaginației fără limite, reușesc să îi recreeze pașii și să îi redescopere noi zone de interes pe măsură ce învață tot mai multe despre ea. Băneasa Shopping City își dorește să introducă atât adulții, cât și copiii într-o lume creativă, a unor eroi pierduți pe care îi putem redescoperi prin jocuri și povești.
La primul etaj al Băneasa Shopping City și în zona Carrefour Feeria, dinozaurii în mărime naturală, atestați științific, vă vor antrena la ateliere educative și distractive, dar și la concursuri cu premii pe măsura pasiunii participanților.
Atelierele se vor desfășura pe parcursul weekend-urilor 26-27 mai, 31 mai – 3 iunie și în perioada 9-10 iunie, fiind destinate copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.
Weekend-urile dinoamuzante pregătite de Băneasa Shopping City și Dino Parc Râșnov se petrec în familie, așă că vă așteptăm cu mic cu mare!
Iar pentru că un weekend prelungit înseamnă mai multe planuri bifate și mai mult timp petrecut în familie, la Grand Cinema & More, cinematograful din Băneasa Shopping City, filmele aduc premii garantate copiilor sub 12 ani. Micii iubitori de film vor primi pentru fiecare bilet achiziționat un card răzuibil, care ascunde un premiu. Acestea pot fi ridicate pe loc și constau în jocuri de familie Jenga, Speak Out sau Bed Bugs oferite de Hasbro, dulciuri, băuturi răcoritoare sau meniuri cu popcorn și suc.
Totodată, pe data de 1 iunie, un nou eveniment pentru copii vine pe scena cinematografului. Petrecere cu peripeții este un spectacol special de teatru interactiv, gândit în întregime pentru cei mici.
Mai multe detalii pe www.baneasa.ro, www.facebook.com/BaneasaShoppingCity/ și www.grandentertainment.ro.