Băneasa Shopping City oferă vizitatorilor săi încă o experiență premium de shopping prin lansarea noului Gift Card de cumpărături, powered by MasterCard, sub mesajul It’s ok to play your Card Right. All in the name of fashion. Gift Cardul poate fi achiziționat atât din aplicația CITY iLOVE sau online de pe www.baneasa.ro/giftcard (cu livrare oriunde în țară), cât și de la birourile de informații din Băneasa Shopping City.
Pentru a oferi clienților Băneasa Shopping City experiențe complete de shopping, noul Gift Card funcționează ca orice card bancar și poate fi utilizat în peste 280 de magazine din centrul comercial, inclusiv în cele din zona Galeriei Feeria.
Prin intermediul noului Gift Card, clienții Băneasa Shopping City pot dărui cadoul perfect, fără teama de a da greș, întrucât opțiunile oferite de acest produs pot fi dintre cele mai diverse, de la produse vestimentare și încălțăminte, până la accesorii, make-up, home&deco și food, excepție făcând punctele comerciale care oferă anumite servicii precum cele de curierat, banking, turism, telefonie ș.a.
„Noul Gift Card vine în completarea experiențelor exclusiviste pe care ne dorim să le oferim constant clienților noștri și este unul dintre cele mai importante proiecte ale Băneasa Shopping City de anul acesta. Ne bucurăm în mod special că am reușit să reunim în acest program peste 80% dintre magazinele găzduite, astfel încât experiența oferită să fie cât mai utilă și apreciată, iar lista extinsă de parteneri și branduri să satisfacă cei mai exigenți clienți.” a declarat Alexandru Bogdan, Director Marketing Băneasa Shopping City.
Pe lângă beneficiile legate de oferta extinsă de magazine partenere, Gift Cardul aduce și beneficii referitoare la siguranța datelor și a tranzacțiilor. Noul Gift Card, powered by MasterCard, se ridică la standarde înalte de securitate, se utilizează precum orice alt card de acest tip și este acceptat de orice POS bancar care funcționează pe bază de bandă magnetică.
Elegant, simplu și ușor de folosit, Gift Cardul este destinat atât persoanelor fizice, cât și celor juridice și poate fi achiziționat fie pentru cumpărături personale, fie pentru a-l oferi cadou indiferent de ocazie. Acesta poate fi încărcat cu orice sumă multiplu de 10, cuprinsă între 100 și 2200 de RON. Gift Cardul este valid 12 luni de la activare și poate fi folosit până la epuizarea sumei încărcate pe el sau până la data expirării. Soldul cardului poate fi verificat oricând folosind aplicația CITY iLOVE sau vizitând pagina web dedicată, www.baneasa.ro/giftcard.
Cu ocazia lansării noului produs, în perioada 25 septembrie – 15 octombrie, clienții Băneasa Shopping City sunt așteptați cu mai multe surprize și experiențe, atât în centrul comercial, cât și online, pe www.baneasa.ro.
Pentru mai multe detalii referitoare la Gift Card puteți accesa pagina https://www.baneasa.ro/giftcard-faq, secțiunea „Întrebări frecvente”.