Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Banca Transilvania si I love Cluj lanseaza un card bancar in premiera

Două dintre cele mai cunoscute branduri clujene, Banca Transilvania şi comunitatea online I love Cluj, lansează astăzi cardul bancar I love Cluj. Premieră pe piaţa din Cluj-Napoca, acesta poate fi personalizat online cu poze à la Cluj din galeria aflată pe siteul BT sau cu brandul I love Cluj.

Cardul este dedicat persoanelor pentru care Clujul înseamnă acasă, studenţie, job, destinaţie de vacanţă sau amintiri frumoase. Clujul reprezintă multiculturalitate, oameni cu aspirații și pasiuni diferite, iar acest card bancar a fost creat tocmai din dorința de a oferi un obiect personal care să îi unească și să le ofere o identitate uşor de recunoscut și, în acelaşi timp, prietenoasă.

Cel mai nou produs al Băncii Transilvania este un card de debit, în lei, contactless, care poate fi folosit în ţară şi în străinătate, pentru cumpărături online, precum şi pentru primirea bursei sau a salariului. Persoanele pot aplica din orice localitate şi pot opta pentru un card BT Visa sau pentru unul MasterCard. De asemenea, acestea au posibilitatea de personaliza PIN-ul gratuit şi simplu, prin intermediul bancomatului BT. Comisionul este zero atât pentru utilizare, cât şi pentru administrare, iar cel de emitere este de 50 de lei.

Cadou pentru primii 1.000 de clienţi

Banca Transilvania şi I love Cluj au pregătit o surpriză pentru primele 1.000 de persoane care vor avea acest card: la ridicarea acestuia de la BT vor primi câte un termos co-branded „BT – I love Cluj”.

5 paşi pentru a aplica pentru un card I love Cluj:
Vizitarea paginii I love Cluj de pe siteul Băncii Transilvania
Optarea pentru unul dintre cele două tipuri de carduri, Visa Electron sau MasterCard Mondo, pentru personalizare
Selectarea imaginii dorite din galeria de poze online BT I Love Cluj
Completarea unor date personale
Confirmarea online a aplicării pentru cardul I love Cluj.

Banca Transilvania, banca oficială a clujenilor. 2 din 3 clujeni lucrează cu BT.

Asemenea multor clujeni, pentru BT, Clujul înseamnă acasă pentru că este localitatea în care şi-a început povestea, acum aproape 22 de ani. 2 din 3 clujeni au ales să lucreze cu Banca Transilvania. In plus, banca are în Cluj peste 1.000 de angajaţi şi aproape 40 de sedii.

Câteva dintre proiectele clujene în care banca se implică şi cu care se mândreşte sunt următoarele: fundaţia Clujul Are Suflet, care, în decurs de 8 ani, a ajutat peste 1.800 de tineri fără posibilităţi să aibă o viaţă mai bună; deschiderea unei şcoli 100% britanice, EMBA University of Hull, pentru formarea unei noi generaţii de antreprenori; susţinerea Policlinicii fără plată, prin aport financiar care acoperă cheltuielile necesare desfăşurării activităţii şi, mai cel mai recent, preluarea Clubului Sportiv U-Mobitelco, care a devenit U-BT datorită implicării mai mari pe care banca o va avea pentru susţinerea baschetului.

I love Cluj: de ce merită să iubim Clujul

I love Cluj este un loc virtual de întâlnire al clujenilor de pretutindeni. Subiectele prezintă cele mai frumoase proiecte din zonă şi lucrurile care fac special Clujul: locurile, oamenii, iniţiativele şi evenimente.

Bucuresti, 13.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.