BT Golf Cup, competiţie organizată de Banca Transilvania, va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, începând cu ora 9:00, la clubul “Paul Tomiţă", din localitatea Pianu de Jos, judeţul Alba.
“Golful şi afacerile merg mână în mână. Iar BT Golf Cup este o experienţă frumoasă, în acest sens. Sâmbătă voi juca şi eu, aşa cum am făcut-o la toate ediţiile” declară Robert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania.
În competiţie s-au înscris personalităţi din diferite domenii de activitate, români şi străini, pasionaţi ai acestui sport.
Programul BT Golf Cup: joc, premii, dinner – party şi socializare
BT Golf Cup va începe cu şedinţa tehnică a comitetului de organizare, urmată de competiţia propriu-zisă, festivitatea de premiere şi un dinner-party. Nu au fost uitaţi nici invitaţii care vin la Pianu de Jos, dar care nu sunt jucători de golf: aceştia pot urmări live concursul sau se pot iniţia în practicarea acestui sport, cu ajutorul instructorilor de la clubul “Paul Tomiţă”. De 8 ani, partenerul BT pentru organizarea acestui turneu este agenţia Trend Communication din Cluj-Napoca.
Premii atractive la BT Golf Cup
Competiţia are 3 secţiuni principale – domni, doamne, respectiv juniori, dar şi o categorie de premii speciale, cum sunt “Nearest to pin” şi “Longest Drive”. Premiile pregătite de Banca Transilvania şi de partenerii speciali ai evenimentului – Vodafone şi AEGON România – sunt atractive: de la sume în bani, telefoane mobile, până la bilete la unul dintre meciurile de fotbal AJAX Amsterdam şi posibilitatea vizitării stadionului şi a clubului echipei olandeze.
Ca parte a comunităţii, Banca Transilvania susţine sportul, având şi alte sub-branduri care poartă marca BT, prin care încurajează mişcarea şi competiţia.