Banca Transilvania (BT) beneficiază de bani europeni destinaţi instruirii şi formării angajaţilor, în cadrul proiectului Formare profesională continuă pentru angajaţii din domeniul financiar – bancar – ADAPTIBA TEAM. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 2 milioane lei.
Programul se adresează unui număr de 500 de persoane din echipa BT, din întreaga ţară, care ocupă atât funcţii de management, cât şi de execuţie, iar cursurile au o tematică diversă, de interes general. Startul a fost dat în luna iulie a.c., prin implementarea unor proceduri specifice proiectelor din bani europeni şi se va desfăşura pe durata unui an şi jumătate.
Nevenca Doca, Director Executiv Resurse Umane în cadrul Băncii Transilvania, declară: „Obiectivul central al proiectului este dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor noştri. Este, cu siguranţă, o investiţie pe termen lung, cu efecte benefice atât pentru banca noastră, cât şi pentru comunitatea din care facem parte. In plus, ne bucurăm că suntem, ca bancă, atât beneficiar al fondurilor europene, dar şi – pe de altă parte – co-finanţator al unor proiecte ale clienţilor noştri”.
Banca Transilvania are experienţă de câţiva ani în derularea de proiecte destinate formării profesionale, instruirii angajaţilor şi integrării în organizaţie. Acestea se desfăşoară prin intermediul Academiei BT, care este un centru intern care face parte din Direcţia Resurse Umane şi este destinat echipei băncii.