BCR, prin programul Școala de Bani, continuă misiunea de a susține educația financiară și digitală în România. Astfel, 44 de școli din mediul rural vor avea acces gratuit, timp de un an, la platforma de management educațional Adservio, cu suportul BCR. 16.250 de elevi și 1.500 de profesori vor putea, acum să-și gestioneze mai ușor procesul de învățare, prin intermediul digitalizării.
Astfel, începând din această toamnă, elevii și profesorii celor 44 de școli vor beneficia, prin BCR, de:
- acces la platforma Adservio timp de un an de zile;
- traininguri de utilizare a platformei Adservio;
- ateliere de educație financiară pentru profesori, elevi și părinți.
Cu ajutorul platformei Adservio, elevii vor beneficia de lecții digitalizate, o bibliotecă online și feedback personalizat. De asemenea, aceștia vor putea trimite profesorilor temele și proiectele cu un singur click, direct din platformă. Mai mult, profesorii vor dedica mai mult timp educației elevilor, evitând astfel birocrația prin automatizarea sarcinilor administrative, iar părinții vor avea acces la o comunicare discretă cu aceștia, având posibilitatea să fie mereu la curent cu situația școlară a elevilor.
Un studiu recent, realizat de World Vision, arată că 52% dintre elevi și-ar dori ca lecțiile de la școală să fie mai interactive, iar 32% dintre aceștia vor acces la tehnologie și digitalizare. Parteneriatul dintre BCR și Adservio a început în luna mai 2021, prin introducerea platformei în trei școli din mediul rural. Cu această ocazie, cele două companii au observat cât de mare este cererea pentru o astfel de platformă și au decis să continue demersul de digitalizare a educației, oferind suport pentru toate școlile interesate de proiect. Programul își propune să faciliteze transformarea digitală în mediul rural și să le ofere elevilor contexte de învățare relevante.
„Credem că este important să oferim elevilor un mediu școlar digitalizat, precum și resursele necesare pentru dobândirea unor cunoștințe în domenii care încă nu se predau suficient de mult, cum este cazul educației financiare. Este important ca profesorii să se axeze mai mult pe educația elevilor decât pe rezolvarea sarcinilor birocratice, iar elevii să aibă parte de lecții cât mai interactive, pentru a învăța eficient”, spune Nicoleta Deliu Pașol, Director de Comunicare BCR.
„Ne entuziasmează acest proiect pentru că mii de elevi din mediul rural vor putea accesa și vor cunoaște lumea fascinantă deschisă prin conectarea la digital. Egalăm șansele între polii rural și urban, familiarizăm profesorii cu noile metode de predare, mult mai atrăgătoare pentru tineri, responsabilizăm elevii, dar și părinții deopotrivă, prin accesul facil la situația școlară. Îi apreciem pe managerii acestor școli, care și-au asumat să înceapă sau să ducă procesul de transformare digitală la următorul nivel. Va fi provocator, dar avem încredere că ne vom bucura împreună de rezultatele acestui proiect la finalul anului școlar”, a declarat Alexandru Holicov, Fondator & CEO Adservio.
În urma continuării parteneriatului dintre BCR și platforma educațională Adservio, școlile și liceele din 24 de județe vor reduce diferențele dintre mediul rural și cel urban în ceea ce privește digitalizarea educației și oferirea condițiilor optime pentru elevi. Astfel, 1.500 de profesori vor putea preda lecții mai interactive și vor putea oferi resurse variate pentru elevii școlilor și liceelor participante în program.
„Întreaga noastra echipă are ca obiectiv continuarea procesului de modernizare digitală în care deja ne aflăm. Accesul la o platformă educațională avansată precum Adservio va facilita activitatea personalului implicat în educație, reprezentând o valoare adăugată procesului didactic, administrativ și managerial al organizației noastre. Părinții vor avea posibilitatea sa urmărească în timp real situația școlară a copiilor, fără să se mai prezinte la școală de fiecare dată sau să telefoneze dirigintelui”, spune Ana Pahonțu, Școala Gimnazială din comuna Măgurele, județul Prahova, utilizatoare a platformei Adservio.