Ballantine’s, Chivas Regal și Jameson lansează o provocare către iubitorii de whisky, printr-o campanie care reunește cele trei branduri sub mesajul „GIVE IT TIME”, înglobând, astfel, o trăsătură comună – experiența gustului desăvârșit de ingredientele de calitate superioară și trecerea timpului.
Într-o lume dominată de nerăbdare, grabă și de preocuparea constantă de înțelegere a trecerii timpului, viteza este încă vectorul care ne ține într-un carusel al existenței. Prin campania „GIVE IT TIME”, iubitorii de whisky sunt încurajați să privească timpul dintr-o altă perspectivă – a beneficiilor pe care trecerea acestuia le aduce asupra tuturor lucrurilor, șlefuind oameni, povești, reușite și, nu în ultimul rând, experiențe. Este un îndemn să oferim răbdarea necesară de a ne bucura de călătorie, fără a ne grăbi către destinația setată.
„Timpul curge pentru tine. Savurează-l.” este mesajul principal al campaniei, prin care consumatorii sunt încurajați să se bucure de trecerea timpului în favoarea lor, să aprecieze fiecare moment frumos petrecut împreună cu cei dragi și să devină gazdele propriilor experiențe memorabile. În calitate de gazde, ei sunt cei care vor controla întotdeauna timpul, pentru că momentele memorabile se savurează unul câte unul. Exact ca o băutură fină. Campania are ca sursă de inspirație chiar cele trei branduri de whisky, pentru care timpul curge în favoarea lor, îmbogâțindu-le gustul și potențându-le aromele.
Fiecare brand are o poveste aparte și se remarcă prin gusturi, culori și arome deosebite. Măsura succesului pentru fiecare este dată tocmai de timpul care a asigurat echilibrul perfect între cele trei.
Ballantine’s este un Blended Scotch Whisky care înglobează tipolologia aromatică a celor cinci zone din Scoția: Highland, Lowland, Speyside, Islay și Campletown; pe scurt, experiența Scoției într-un pahar. Ballantine’s ne invită să ne folosim imaginația pentru a descoperi cele mai tari combinații de băuturi și experiențe posibile de distracție. Ballantine’s a dovedit, astfel, de-a lungul timpului, că nu există un mod greșit de a savura o rețetă de whisky atemporală.
Chivas Regal a devenit cunoscut ca primul Luxury Whisky datorită viziunii fraților Chivas de a matura whisky-ul în butoaie de stejar pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Tot rețeta sa de succes ne-a învățat că, pentru orice reușită din viața noastră, este nevoie de timp, expresivitate și consistență, pentru că #successisablend.
Jameson este cel mai cunoscut Irish Whisky care își conturează gustul prin tripla distilare a mixului de malț de orz și orz nemălțuit. Prin ADN-ul și originile sale, caracterul Jameson a fost construit în timp, în spatele prieteniilor simple, prin împărtășirea preferințelor, intereselor și experiențelor comune. Why? Taste. That’s why, spune Jameson.
„GIVE IT TIME” este lansată printr-o provocare în digital, în platforma www.bethehost.ro, care oferă experiențe personalizate pentru momente de consum diferite ce ne așteaptă în perioada de iarnă: întâlniri relaxante și petreceri cu prietenii și familia, momente de răsfăț acasă sau evenimente speciale. Astfel, platforma oferă idei și rețete de băuturi în funcție de experiențele alese, informații despre produse și istoricul whisky-ului, alături de o serie de clipuri video care fac o introducere în lumea blendurilor, cu accent pe calitatea superioară ce le-a facut celebre în toată lumea.
În plus, campania aduce în prim-plan cel mai atractiv concurs pentru cei pasionați atât de gustul, cât și de istoria whisky-ului. Timp de trei luni, participanții pot câștiga numeroase premii speciale: baruri Chivas, corturi Jameson, snowboarduri Ballantine’s sau kituri de mixologie.
Campania se desfășoară și în marile rețele de hyper și supermarketuri la nivel național, iar mai multe detalii despre mecanismul de înscriere în concurs sunt disponibile pe platforma www.bethehost.ro.
Despre Ballantine’s Finest
Produs încă din 1827 de către George Ballantine în Edinburgh, doar din ingrediente naturale, cum ar fi malțul și cereale atent culese, Ballantine’s Finest este un blended whisky modern și ușor, cu tonuri bine echilibrate de ciocolată, măr roșu și vanilie. Versatilitatea băuturii permite realizarea unor rețete diverse, atemporale. Ballantine’s Finest este scotch whisky-ul Numărul 1 în Europa şi Numărul 2 ca volum în lume, cu vânzări anuale de peste 70 de milioane de sticle.
Despre Chivas Regal
Chivas Regal este prima gamă de whisky de lux din lume, cu sortimente preparate după rețete distincte, ce au la bază arta blendului, pentru o experiență gustativă desăvârșită. Chivas Regal este una dintre cele mai apreciate mărci de whisky din lume, fiind vândut în peste 200 de țări. Gama se remarcă prin stil, consistență și exclusivitate și cuprinde băuturile Chivas Regal 12 și 18, Extra, XV și Ultis.
Despre Jameson Irish Whisky
Jameson este un blended whisky de origine irlandeză, triplu distilat, ce iese în evidență prin aromele lemnoase, notele dulci de vanilie, malț și mirodenii. Este liderul mondial al whisky-urilor irlandeze, cu peste 30 de milioane de sticle vândute anual. Jameson este comercializat în peste 120 de țări din toată lumea și deține titlul de cel mai vândut whisky irlandez din lume.
Despre Pernod Ricard
Pernod Ricard este co-liderul mondial al vinurilor și băuturilor spirtoase, creat în 1975 de fuziunea dintre Ricard și Pernod. Grupul deține în prezent unul dintre cele mai prestigioase portofolii de branduri din domeniu, precum Ballantine’s, Absolut Vodka, Chivas Regal, Jameson Irish Whisky, The Glenlivet, Martell, Havana Club, Beefeater, Mumm, Perrier-Jouët și Jacob’s Creek. Strategia Pernod Ricard se bazează pe trei valori cheie care îi ghidează expansiunea: spiritul antreprenorial, încrederea reciprocă și un simț etic dezvoltat.