UNICEF în România, împreună cu Guvernul României și parteneri, a lansat în anul 2014 proiectul pilot Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității – Servicii Comunitare pentru Copii cu finanțare prin Norway Grants și din resurse UNICEF. Premisa a fost legată de faptul că implementarea acestui pachet ce asigură intervenție timpurie poate să reducă pe termen scurt și mediu costurile din sectorul social.
La nivel național, partenerii activi în dezvoltarea și implementarea modelului sunt: Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. De asemenea, contribuie organizații neguvernamentale și mediul academic în multe etape de pregătire sau implementare a diverselor activități. Proiectul pilot este realizat în parteneriat cu instituții județene incluzând Consiliul Județean, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Direcția Județeană de Sănătate Publică, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Inspectoratul Școlar Județean, precum și 38 de autorități publice locale și 45 de structuri școlare.
Proiectul model Servicii Comunitare pentru Copii include mai multe componente: Pachetul Minim de Servicii, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și campanii de informare, conștientizare și educare pentru copii și părinți deopotrivă.
În urma evaluării externe a proiectului pilot, 57 asistenți sociali, 36 asistenți medicali comunitari, șapte mediatori sanitari, 36 consilieri școlari, 27 mediatori școlari au identificat 19.000 de copii ca fiind vulnerabili și au livrat pro-activ servicii, 93% din copiii care nu fuseseră înregistrați în sistemul de asigurare medicală sunt acum înscriși pe lista unui medic de familie, iar 100% dintre copiii aflați în risc de separare de familie locuiesc în continuare alături de familiile lor.
Totodată, 45 școli și grădinițe au acum o mai mare capacitate de a oferi educație incluzivă de calitate unui număr de peste 22.000 elevi. 1.400 de cadre didactice și-au dezvoltat competențele în materie de disciplinare pozitivă a copilului, promovând astfel un mediu școlar prietenos, educația interculturală, prevenirea violenței și incluziunea copiilor cu nevoi educaționale speciale. 11.000 de copii au beneficiat de activități organizate în școli prin granturi, iar numărul celor aflați în risc de abandon școlar a scăzut cu 27%. De asemenea, 5.000 de părinți au beneficiat de cursuri de educație parentală și pentru sănătate.
Mai multe detalii despre:
• Pachetul Minim de Servicii sunt disponibile aici: https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Brosura-pachet-minim-de-servicii.pdf,
• Pachetul Educație Incluzivă de Calitate aici: https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Pachetul-Educatie-Inclusiva-de-Calitate.pdf.