– Angajații Centric au donat rechizite și mobilier școlar pentru 5 școli și grădinițe din județul Iași, în cadrul unui eveniment intern plin de creativitate și distracție –
În preajma începutului de an școlar, compania olandeză de IT Centric a organizat un eveniment intern inedit, contribuind activ la susținerea educației și implicarea socială. Cu o tematică școlară, în cadrul său, peste 240 de angajați au strâns rechizite și au montat mobilier școlar pentru copiii din mediul rural.
„La Centric considerăm că investiția în generațiile următoare este o investiție în viitorul nostru și ne dorim să le oferim cele mai bune condiții de educație și dezvoltare. De aceea, am decis să sprijinim 5 centre de învățământ din mediul rural, unde copiii au nevoie de materiale didactice, echipament sportiv, jucării și locuri de joacă. Credem că inovația și educația merg mână în mână și că putem face o diferență în viața acestor copii prin gesturile noastre. Ne bucurăm că am reușit să le aducem zâmbete pe fețe și să le dăm speranță pentru un viitor mai bun.”, a declarat Andrei Spițelnicu, Country Manager al Centric Iași.
Evenimentul intern al companiei a fost o zi plină de activități creative și distractive, inspirate din disciplinele școlare. Angajații Centric au participat la ore de „Chimie în echipă”, „Limbaj universal”, „Gestionarea timpului”, „Sport” și „Creativitate în echipă”. În cadrul acestor ore, angajații au donat 30 de ghiozdane școlare echipate cu rechizite, uniforme, jucării și echipament sportiv și au construit 16 biblioteci,16 bănci de recreere și 3 căsuțe din lemn. Toate aceste materiale au fost donate copiilor din Olteni, Movila Verde și Independența.
„Suntem mândri că putem contribui la dezvoltarea comunității locale prin activitățile noastre și anul acesta ne-am propus să le oferim copiilor un start bun în noul an școlar, cu rechizite și uniforme noi și locuri de joacă frumoase. Acesta nu este primul nostru proiect social în cadrul unui eveniment intern. În 2016 am renovat Centrul de Zi din Covasna, iar în 2019 am construit căsuțe din lemn pentru mai multe grădinițe și centre de plasament.”, a spus Vlad Ignea, coordonatorul echipei de organizare a evenimentului intern Centric.
###
Centric IT Solutions România este prezentă pe piața românească de 12 ani și oferă servicii IT pentru mai mult de 3500 de clienți din Europa. Specializată în furnizarea de soluții software și servicii de consultanță IT pentru clienți din diferite industrii, compania are peste 370 de angajați în Iași și susține constant educația tinerilor pasionați de științele exacte.
Un astfel de proiect este și Fondul de Burse Centric, inițiativă ajunsă deja la a noua ediție. Realizat împreună cu Fundația Comunitară Iași, în cadrul său, Centric a acordat burse în valoare de peste 426.000 de lei pentru elevii cu rezultate bune la informatică și matematică din liceele ieșene.