Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bacalaureat

Bacalaureat de Ovidiu Eftimie

Ovidiu Eftimie
Editura Nemira

Cei care au citit “Arhanghelul Raul” așteaptă un roman cu umor, un roman care să îi facă să râdă constant. Fie că e umor de situație sau de limbaj, fiecare pagină are ceva care te binedispune. Ei bine, trebuie precizat că Bacalaureat vine cu un alt tip de umor. Unul mai… potolit. Deşi există şi aici situaţii haioase, veţi regăsi multe replici, situaţii sau nume din categoria râsu’-plânsu’. Veţi afla, de pildă, că maşinile Logan de 70.000 euro sunt, de fapt, maşini cu scuturi speciale capabile să reziste atacurilor unor nave extraterestre (aveau un radar şi un scut aparte). Ministerul preferă să se creadă că s-au furat bani, decât să dezvăluie adevărul, iar lumea trece repede peste costul imens al acestor maşini. Veţi regăsi persoane de etnie rromă de o inteligenţă aparte, care ar recunoaşte mai degrabă că au mers la furat decât că apără ţara şi planeta de o invazie extraterestră.

Bacalaureat de Ovidiu Eftimie

Romanul Bacalaureat poate fi citit separat de volumul anterior. De altfel, trebuie precizat faptul că autorul a scris romanul de faţă înaintea „Arhanghelului Raul”, care este doar un prequel (acţiunea romanului de faţă nu o continuă pe cea din romanul anterior). Dintre personajele din volumul anterior prezent este acum doar Petre Popescu, cel dat afară de la SRI pentru că luase mită când a călătorit în timp. Acesta a fost trimis în municipiul Corneşti, faimos pentru un parizer special. Aici pare că totul e mort, nimic nu se întâmplă – chiar şi fabrica oraşului fusese dezafectată. Dar Popescu este într-o misiune specială: aceea de a-l urmări pe Tiberiu Horvarth, un post-uman „sedat”, cea mai inteligentă fiinţă de pe pământ, care ar putea oricând distruge planeta.

Lui Popescu îi este greu să jongleze cu urmărirea lui Tiberiu, lupta cu extratereştrii şi păstrarea aparenţelor. Aliaţi ajung să îi fie o familie de rromi, iar cum se termină totul vă las pe voi să aflaţi.

Romanul SF al lui Ovidiu Eftimie nu este unul provocator, care să pună pe gânduri, care să aducă în atenţie subiecte delicate, ci este unul relaxat, cu acţiunea plasată în prezent, o poveste menită a te face să zâmbeşti puţin.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.