Londra, UK, 10 Mai 2016. Serviciul britanic de transfer digital de bani Azimo, disponibil și românilor din vestul Europei care trimit bani acasă, ia în considerare mutarea operațiunilor din Marea Britanie, în urma referendumului pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Printre posibilele destinații se numără Frankfurt, Amsterdam sau Dublin.
“Suntem dezamăgiți de decizia electoratului britanic de a părăsi Uniunea Europeană,” a declarat Michael Kent, CEO-ul și co-fondatorul companiei.
“Noi, cei de la Azimo, credem cu toată tăria și pasiunea într-o lume cu mai puține granițe, nu într-una cu mai multe limitări și îngrădiri. După cum am spus și cu alte ocazii, decizia britanicilor referitoare la Brexit este o lovitură pentru industria londoneză a serviciilor financiare: multe companii de aici depind atât de accesul la piețele din Uniunea Europeana cât și de posibilitatea și dreptul legal de a-și extinde serviciile către restul Europei.”
CEO-ul companiei Azimo a declarat că este de așteptat ca o importantă parte a firmelor britanice de servicii financiare să pregătească transferul activităților către alte capitale europene. Această decizie este luată în calcul și de compania Azimo.
“Anticipăm că mulți jucători din domeniul financiar își vor muta o parte sau majoritatea operațiunilor în alte hub-uri financiare din Europa. Frankfurt, Amsterdam și Dublin sunt candidatele favorite pentru această mutare.”
Potrivit co-fondatorului companiei britanice, cel mai dificil aspect al acestei dezbateri și al referendumului este incertitudinea creată. Chiar și acum când se știe că decizia finală a britanicilor este de a părăsi Uniunea Europeană, oamenii de afaceri din Marea Britanie nu știu cum vor evolua lucrurile în următoarele luni sau chiar ani. Azimo însă, ca startup cu o finanțare solidă, se află în poziția unică de a putea reacționa rapid și cu ușurință la schimbările de pe piață. Michael Kent consideră că orice se va întâmpla la Londra, industria transferurilor digitale de bani va continua să se dezvolte pe continentul european.
“Vestea bună este că industria FinTech este în creștere puternică în întreaga Europă, indiferent cum va schimba Brexit-ul statutul actual al Londrei de centru al acestei industrii. Vom continua să ne concentrăm pe ceea ce facem mai bine: să oferim transfer de bani mai rapid și mai ieftin, pentru a-i ajuta pe clienții noștri să-și construiască o viață mai bună.”
Din anul 2015 serviciul digital Azimo este folosit și de românii plecați la muncă în străinătate. În România serviciul este disponibil în peste 600 de puncte de acces prin rețeaua Smith & Smith, precum și prin serviciul Vodafone M-Pesa.
“România este extrem de importantă pentru Azimo, un serviciu disponibil din 2015 celor peste două milioane de români aflați la muncă în vestul Europei. Indiferent de schimbările generate de Brexit, le vom asigura aceleași transferuri de bani ieftine și rapide.” a declarat Alina Erbiceanu, reprezentanta Azimo în România.
Înființată în 2012, Azimo a fost creată ca o alternativă la serviciile scumpe și greoaie de transfer de bani disponibile celor peste 70 de milioane de emigranți aflați la muncă în Europa. Azimo consideră că poate reduce costurile acestor tranzacții sub 2%, în condițiile în care serviciile tradiționale de transfer de bani costă în medie 8% pentru fiecare tranzacție.
Recent, compania și-a relansat aplicația mobilă pentru Android și iOS după o creștere de patru ori a tranzacțiilor mobile pe platforma companiei în anul 2015. Relansarea aplicației Azimo a avut loc simultan cu obținerea de către operatorul britanic a unei runde de finanțare de 15 milioane USD condusă de deținătorul Viber, compania japoneză Rakuten.
Compania oferă acum servicii în peste 190 de țări, în peste 80 de monede, inclusiv RON. Peste 500 de mii de utilizatori sunt conectați la platforma online, iar prin rețeaua sa de parteneri Azimo poate ajunge la cinci miliarde de destinatari din întreaga lume.