Cu Mads Mikkelsen, Hugh Dancy şi Laurence Fishburne
Premieră HANNIBAL luni , 8 aprilie 2013, la AXN
AXN va difuza în premieră serialul mult aşteptat de către public, Hannibal, luni, 8 aprilie 2013, de la ora 22:00. Un thriller născut din mintea plină de imaginaţie a scenaristului Bryan Fuller (Heroes, Pushing Daisies) şi realizat sub conducerea artistică a regizorului David Slade (Twilight: Eclipse, 30 Days of Night), Hannibal înfăţişează relaţia timpurie dintre personajul faimos al lui Thomas Harris, renumitul psihiatru Hannibal Lecter şi înzestratul psiholog criminalist FBI, Will Graham.
Hugh Dancy (The Big C, King Arthur, Black Hawk Down) îl interpretează pe Will Graham, un psiholog criminalist genial şi perseverent, care este capabil să reconstruiască în minte gândurile şi metodele înfiorătoare ale celor mai căutaţi criminali în serie ai agenţiei americane. În urma unui caz tulburător, el este îndrumat de către şeful său, Jack Crawford (Laurence J. Fishburne III: The Matrix, Contagion, CSI), către ajutor psihiatric. Astfel Will ajunge să fie încredinţat unuia dintre cei mai respectaţi psihiatri, doctorul Hannibal Lecter (Mads Mikkelsen: Casino Royale, The Hunt, A Royal Affair). Ceea ce nu ştie Will este faptul că există un motiv pentru care Dr. Lecter înţelege cu atâta intuiţie şi perspicacitate lumea crimelor şi a psihopaţilor care le comit. Ceea ce urmează este un ingenios joc al minţii, despre lumile contrastante ale răului şi binelui, între care liniile se estompează, eleganţa naşte oroare şi nimic nu este ceea ce pare a fi.
Drama stilizată şi procedurală a lui Fuller este cea mai nouă producţie originală AXN, gândită special pentru canalele AXN din Asia, America Latină, Brazilia, Europa Centrală şi Peninsula Iberică. Serialul va fi difuzat şi în Africa şi Rusia. Ca parte a lansării la nivel global din luna aprilie 2013, Hannibal va fi difuzat în peste 80 de ţări din toată lumea şi tradus în 18 limbi. Hannibal este produs de Gaumont International Television în asociere cu Sony Pictures Television Networks.
Despre actori:
Născut în Copenhaga, Mads Mikkelsen şi-a început cariera ca gimnast şi dansator, lucrând mai ales în domeniile teatrului, televiziunii şi filmului şi ajungând astfel una dintre vedetele din Danemarca şi zona scandinavă. Mikkelsen joacă apoi în filmul nominalizat la Oscar, A Royal Affair, în rolul lui Johann Friedrich Struensee. Mikkelsen a primit premiul pentru Cel mai Bun Actor la Festivalul de la Cannes, în anul 2012, pentru rolul său din The Hunt. După premiera de la Cannes, filmul a rulat în cadrul Festivalului de Film Telluride, apoi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto şi va fi lansat de Magnolia Pictures în primăvara acestui an.
Mikkelsen a apărut de asemenea în The Necessary Death of Charlie Countryman, alături de Shia LaBeouf, Rupert Grint şi Evan Rachel Wood. În regia lui Fredrik Bond, filmul a avut premiera în ianuarie 2013 la Festivalul de Film Sundance şi a participat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin în februarie 2013. În 2004, Mikkelsen şi-a făcut debutul în America, jucând alături de Clive Owen şi Keira Knightley în filmul Disney, King Arthur, regizat de Antoine Fuqua (Training Day) şi produs de Jerry Bruckheimer (Pirates of the Caribbean).
Hugh Dancy a jucat cel mai recent în Hysteria alături de Maggie Gyllenhaal şi în filmul apreciat de critici, Martha Marcy May Marlene, alături de Elizabeth Olsen, Sarah Paulson şi John Hawkes. El îşi va împrumuta apoi vocea personajului din filmul animat muzical 3D Dorothy of Oz. Înainte de aceste distribuţii, Dancy a putut fi văzut în filmul Adam, alături de Rose Byrne. Aici, el joacă rolul personajului care dă şi numele filmului, un tânăr diagnosticat cu sindromul Asperger, luptând pentru supravieţuire în New York. Adam a avut premiera în 2009 şi a fost recompensat cu premiul Alfred P. Sloan. Dancy a jucat de asemenea, lângă Isla Fisher în Confessions of a Shopaholic, film care a avut un câştig de peste 100 milioane de dolari la nivel international. Alte aparitii ale actorului: Our Idiot Brother, Evening, The Jane Austen Book Club, Beyond the Gates, King Arthur, Ella Enchanted, The Sleeping Dictionary, Black Hawk Down, si Young Blades. În 2007, a apărut în serialul apreciat de critici Elizabeth I, cu Helen Mirren şi Jeremy Irons. A primit o nominalizare la Emmy® la categoria Actor Remarcabil într-un Rol Secundar dintr-o Mini Serie sau Film, pentru interpretarea personajului Earl of Essex. Serialul a primit în 2007 Globul de Aur® pentru Cea mai Buna Mini-Serie sau Film destinat Televiziunii şi Premiul Emmy® pentru Cea mai Buna Mini-Serie. Alte apariții in televiziune: The Big C, Daniel Deronda, David Copperfield and Madame Bovary.
Laurence J. Fishburne III şi-a câştigat renumele nu doar ca actor, ci şi ca producător şi regizor. În 1992 el a câştigat patru premii pentru merite în domeniul teatrului: Tony Award, Drama Desk Award, Outer Critic’s Circle Award şi Theater World Award, pentru interpretarea personajului Sterling Johnson în piesa lui August Wilson, Two Trains Running. Apariţia în primul episod al serialului Fox TV, Tribeca, în 1993, îi aduce un premiu Emmy®. Şi pentru a completa seria de aprecieri profesionale, în 1993 este nominalizat la Oscar® pentru interpretarea lui Ike Turner în What’s Love Got to do With It. Fishburne primeşte o nouă nominalizare la Emmy® pentru portretizarea lui Thurgood Marshall în adaptarea HBO a filmului Thurgood, adaptare după piesele de pe Broadway pentru care actorul câştigase încă din 2008 premiile Drama Desk şi Outer Critics’ Circle. Recent, Fishburne a interpretat personajul Perry White în filmul Man of Steel, regizat de Zack Snyder, film care a fost finalizat de curând şi care este programat pentru lansare în iunie 2013. Mai târziu în acest an este programată şi lansarea filmului The Colony, regizat de Jeff Renfroe, în care Fishburne apare în rolul lui Briggs. În septembrie 2011 Fishburne a apărut în thrillerul lui Steven Soderbergh, Contagion. Alte aparitii domeniul filmului: Predators, Armored şi The Alchemist, film în care a jucat dar şi pe care l-a regizat şi produs.
În 2008 s-a alăturat actorilor din serialul CBS CSI: Crime Scene Investigation şi tot în acelaşi an a putut fi văzut în filmul de succes în box-office, 21, alături de Kevin Spacey.
În 2006 Fishburne s-a reîntâlnit cu partenera sa din What’s Love Got to Do With It, Angela Bassett, în filmul Akeelah and the Bee, o interpretare care i-a adus premiul pentru Cel mai Bun Actor în cadrul Black Movie Awards 2006. Filmul a mai obţinut alte trei premii în cadrul competiţiei, printre care şi premiul pentru cel mai bun film. La scurt timp a jucat în Mission Impossible III şi Bobby. În 2005 a apărut în Assault on Precinct 13, imediat după filmele de senzaţie în box-office, The Matrix, The Matrix: Reloaded şi The Matrix: Revolutions. Printre apariţiile sale se numără şi cea din filmul atât de apreciat al lui Clint Eastwood Mystic River şi cea din Biker Boyz.