AXIGEN (//www.axigen.com ) anunţă astăzi lansarea versiunii comerciale a aplicaţiei de tip server de e-mail pentru platformele Solaris i386. Noua versiune are la bază beneficiile arhitecturii multi-platformă, extrem de flexibilă, dezvoltată de specialiştii companiei GECAD Technologies în cadrul unui efort continuu de lărgire a portofoliului de soluţii de mesagerie electronică.
“În urmă cu două luni făceam o promisiune clienţilor noştri de a continua dezvoltarea unor noi versiuni de produse destinate şi altor sisteme de operare decât cele cu care suntem deja compatibili, promisiune pe care ne-am respectat-o”, a declarat Oana Bornaz, CEO AXIGEN. “După recenta apariţie a produselor AXIGEN pentru platformele BSD, echipa noastră lansează astăzi un instrument care sperăm că va fi util administratorilor de Solaris din întreaga lume. AXIGEN Mail Server pentru Solaris i386 se poate instala şi configura rapid şi uşor, iar aici mă refer inclusiv la instalarea modulelor antivirus şi antispam. Practic, un administrator de sistem nu ar trebui să consume mai mult de 30 de minute pentru a instala şi configura aplicaţia server de e-mail AXIGEN”.
Ca şi în cazul altor produse AXIGEN, produsul compatibil cu platforma Solaris i386 este un produs de înaltă performanţă, cu capacităţi de stocare speciale, care permit salvarea o singură dată a unui mesaj trimis mai multor utilizatori ce fac parte din acelaşi domeniu, îmbunătăţindu-se astfel procesul de gestionare a spaţiului de stocare pe server. Suportul tehnic specializat este oferit de către echipa AXIGEN, fiind inclus în costul licenţei de achiziţionare a produsului.
“Dată fiind portabilitatea crescută a programelor dezvoltate de noi, echipa de cercetare şi dezvoltare AXIGEN a putut realiza progrese semnificative în munca sa şi se află acum la stadiu de a finaliza un produs similar destinat sistemului de operare MacOS. Plănuim, de asemenea, ca versiunea 2.0 a AXIGEN Mail Server pe care intenţionăm să o lansăm la sfârşitul lunii octombrie, să funcţioneze şi pe platforma Windows”, a adăugat Oana Bornaz.
Lansat în ultimul trimestru al anului trecut, în urma unei investiţii iniţiale de două milioane de euro, AXIGEN a ajuns în prezent să fie distribuit în întreaga lume de aproximativ 30 de parteneri.
{mosloadposition user10}