Gecad Technologies, producătorul soluţiei de mesagerie electronică AXIGEN lansează astăzi în versiune beta noul AXIGEN Mail Server 6.1 ce permite utilizatorilor să îşi acceseze căsuţele poştale, prin interfaţa Mobile Webmail, de pe telefoane mobile inteligente (smartphones) şi organizatoare personale (PDA-uri). Într-o lume în care accesul mobil la resurse diverse este critic şi companiile au nevoie să fie cât mai independente de birouri, calculatoare desktop şi şedinţe ţinute în săli convenţionale, AXIGEN Mail Server vine in sprijinul acestora cu o nouă soluţie de mesagerie pentru telefoane mobile şi PDA-uri. AXIGEN îşi afirmă astfel sprijinul pentru companiile care vor să se dezvolte cât mai rapid într-un mediu tot mai concurenţial, inovativ şi marcat profund de evoluţiile tehnologice.
Noile funcţionalităţi pe care le aduce AXIGEN Mail Server beta 6.1 permit utilizatorilor să îşi verifice şi să răspundă la mesajele de email folosind în acest scop dispozitivele mobile cu acces la Internet. Experienţa de utilizare a emailului mobil este completă, posesorul acestuia putând nu doar să citească mesajele şi să răspundă la ele ci şi să descarce fişierele ataşate mesajelor, să vizualizeze contactele din clientul de email (Oulook), şi multe altele.
Noua versiune AXIGEN dispune şi de filtrare GeoIP care dă administratorilor de sistem posibilitatea să determine pe baza IP-ului locul unde se situează geografic expeditorul emailului şi să creeze reguli de utilizare a poştei electronice potrivit situaţiei respective. Astfel, spre exemplu, el poate interzice sau permite accesarea emailurilor trimise din anumite ţări. Localizarea în funcţie de IP le permite furnizorilor de Internet (Internet Service Providers-ISP) să prevină spamul pe email şi pe site-urile web, marcând mesajele care provin mai ales din ţările care nu au o legislaţie foarte puternică în acest domeniu.
Soluţiile AXIGEN sunt acum îmbunătăţite prin oferirea de servicii de tip clustering şi prin integrarea cu o nouă tehnologie de arhivare (MailArchiva).
“Funcţionalităţile legate de mobilitate sunt disponibile începând cu versiunea 6.1 beta pentru toţi utilizatoriii ediţiilor Business şi Enterprise ale AXIGEN Mail Server. Având Mobile Webmail şi funcţii de colaborare, AXIGEN este acum o soluţie de mesagerie viabilă pentru clienţii din segmentul companiilor mari”, spune Oana Bornaz, CEO AXIGEN/Gecad Technologies.
Câştigător al premiului ServerWatch 2007 Product Excellence la categoria Servere de comunicare, AXIGEN Mail Server funcţionează în prezent pe cele mai folosite distribuţii de Linux şi BSD, pe Solaris şi arhitecturile Intel, PowerPC şi SPARC.
Campania de testare beta pentru AXIGEN Mail Server 6.1 va dura aproximativ trei săptămâni iar cei interesaţi sunt inivitaţi să descarce şi să testeze noua versiune la adresa: //www.axigen.com/beta-testing/ .
{mosloadposition user10}