Prin Campania Respectului, Avon România și Fundația Friends For Friends au lansat Bursele Superscieri/Avon, ediția a doua. Programul pilot, desfășurat în 2014, a fost inițiat cu scopul de a construi un cadru articulat de susținere a jurnaliștilor și fotojurnaliștilor români care vor să lucreze materiale de profunzime, amănunțit documentate și atent redactate.
În 2015 se vor acorda trei burse în valoare de 2.000 de euro fiecare pentru realizarea a trei materiale jurnalistice complexe pe tema "violența domestică". Suntem în căutare de proiecte care să treacă dincolo de tipare de abordare și să aducă noi perspective asupra temei – să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui "bătaia e ruptă din rai".
Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează, proiectele complexe, de mare impact, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.
Termenul limită de trimitere a formularului de aplicație, disponibil pe www.ffff.ro/burselesuperscrieri, este 26 aprilie 2015.
Pe lângă bursele propriu-zise, programul include două componente care adaugă valoare proiectelor câștigatoare: un program de mentorat și o serie de trei ateliere de scriere creativă, Seminariile Superscrieri, susținute de Mona Dîrțu – sub îndrumarea căreia se va desfășura tot programul de burse.
Juriul care va selecta bursierii, pe baza unor criterii de evaluare a propunerilor de proiecte, este format din: Dan Duca, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Măruță, Raluca Kisescu (AVON Romania), Simona Tache, Vlad Mixich și Vlad Petreanu.
Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon România și Moldova: "Dorința de a oferi femeilor din România – victime ale violenței domestice – o viață linistită prin Campania Respectului ne face să căutăm permanent inițiative prin care le putem arăta că merită să trăiască o viață decentă și că schimbarea este posibilă. Știm că jurnalismul responsabil, care investighează cauze și spune povești este calea prin care, în viitorul nu foarte îndepărtat, respectul va fi o valoare a majorității. La prima ediție de burse, echipele câștigătoare au documentat materiale care, în primul rând, oferă soluții. În 2014, proiectele au vorbit despre Ordine de Protecție, Antecedente Penale sau Harta Violenței în România; suntem nerăbdători să descoperim anul acesta și alte superscrieri despre și pentru femeile victime ale violenței. Ne dorim ca aceste proiecte să fie surse de inspirație și reflecție pentru tineri, viitorii promotori ai unei societăți mai frumoase."
Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorați: //ffff.ro/burselesuperscrieri/.
#Despre Avon si Campania Respectului
Avon Cosmetics este cea mai mare companie de vânzări directe din România, lider pe piața cosmeticelor și începând cu 2012, prima alegere a româncelor când vine vorba de frumusețe. Pasiunea, încrederea și inovațiile acestei companii au construit în culori și arome povestea ei, povestea a peste 130,000 de Reprezentanți și a 8 milioane de clienți. Cei care fac parte din familia Avon sunt, în aceeași măsură, lideri în frumusețe și voluntari în campaniile sociale. Prin Campania pentru Sănătatea Sânilor și Campania Respectului, compania a donat 2,8 milioane de dolari pentru informarea a milioane de femei și sprijinirea centrelor medicale și ONG-urilor din România.
Campania Respectului are drept scop prevenirea violentei împotriva femeilor prin educarea publicului și sustinerea proiectelor sociale. Intervenim prin sesiuni de pregătire a psihologilor, asistenţilor sociali din domeniu, prin proiecte adresate tinerilor, care își propun prevenirea violenței în cuplurile de adolescenți. Lor li se alătură acțiuni de suplimentare a paturilor din centrele de adapost din Romania, și asigurarea serviciilor gratuite de consiliere psihologică și juridică.
//www.avoncampaniisociale.ro/campaniarespectului/
www.facebook.com/CampaniaRespectului