Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Avocati in Las Vegas” – un nou serial incitant

ÎN PREMIERĂ ŞI ÎN EXCLUSIVITATE LA AXN

AXN – reţeaua internaţională de televiziune de acţiune şi aventură aparţinând concernului Sony Pictures Television International va difuza în premieră şi în exclusivitate, din 9 noiembrie, o nouă dramă de succes, THE DEFENDERS/ AVOCAŢI ÎN LAS VEGAS.

AXN va difuza din luna noiembrie o dramă cu accente comice despre doi avocaţi din Las Vegas care fac totul pentru clienţii lor în timp ce încearcă să-şi păstreze viaţa personală în ordine.

Serialul The Defenders/ Avocaţi în Las Vegas a avut premiera în Statele Unite pe 22 septembrie 2010 şi, după doar câteva episoade, deja se bucură de succes şi de aprecierea atât a publicului cât şi a criticilor.

Rolurile celor două personaje principale sunt inspirate din viaţa personală şi profesională a doi avocaţi care lucrează în Las Vegas. Cei doi şefi ai firmei de avocatură Morelli & Kaczmarek sunt Nick Morelli, un avocat serios şi dedicat care-şi apără clienţii cât poate el de bine, indiferent de cât de mic sau de important este cazul, şi Pete Kaczmarek, a cărui pasiune pentru Drept este egalată doar de cea pentru bolizi, femei frumoase şi haine scumpe. Alături de ei lucrează tânăra lor asistentă Zoey şi noua lor asociată, Lisa Tyler, o avocată tânără şi entuziastă care vrea să uite de trecutul de dansatoare exotică. Indiferent despre ce acuzaţii este vorba, Nick şi Pete vor să dovedească faptul că, atunci când miza este mare, clienţii lor merită apăraţi.

Cele două roluri principale sunt interpretate de cunoscuţii actori Jim Belushi şi Jerry O’Connell. Belushi a jucat şi a produs According to Jim, timp de 8 sezoane. Pe marele ecran, Belushi a apărut printre altele în Underdog, Salvador, Homer and Eddie, Joe Somebody, K-9, Red Heat, Curly Sue, Taking Care of Business, Once Upon a Crime, Mr. Destiny, The Man with One Red Shoe sau Jumpin’ Jack Flash.

Având la activ o carieră impresionantă în film şi televiziune, Jerry O’Connell este unul dintre cele mai apreciate şi cunoscute talente de la Hollywood. A jucat în Obsessed, Scream 2, Mission to Mars, Jerry Maguire, Kangaroo Jack, Tomcats şi Stand By Me, iar pe micul ecran, a apărut în Sliders, The ’60s şi-n filmele TV Nora Roberts’ Midnight Bayou şi What The Deaf Man Heard.

Producătorii executivi sunt Carol Mendelsohn, Kevin Kennedy, Niels Mueller, Joe Gantz, Harry Gantz, Greg Walker, iar serialul este produs de CBS Television Studios.

Acest serial interesant şi captivant va fi difuzat din 9 noiembrie, în premieră şi în exclusivitate, la AXN şi va putea fi urmărit în fiecare marţi, de la ora 22:00.

Avocaţi în Las Vegas, sezonul 1 – Actorii

Jim Belushi (Nick Morelli)

Jim Belushi s-a născut la Chicago şi a absolvit Universitatea Southern Illinois, secţia Arta Discursului şi-a Teatrului. Între 1976 şi 1980, a fost membru al faimoasei trupe din Chicago, „The Second City”. În 1979 s-a mutat la Hollywood, căci scenaristul şi producătorul Garry Marshall l-a distribuit în serialele Who’s Watching the Kids şi Working Stiffs. Pe micul ecran, Belushi a mai apărut la Saturday Night Live, fiind nominalizat la Emmy la categoria Cel mai bun scenariu de program de varietăţi sau muzical, în Parallel Lives, Wild Palms, Sahara, Beggars and Choosers şi Who Killed Atlanta’s Children?

Vreme de 8 sezoane, Belushi a jucat şi a produs According to Jim.

Pe marele ecran, Belushi a apărut în Underdog, Return to Me, About Last Night, Salvador, Homer and Eddie şi The Principal, dar şi în Joe Somebody, franciza K-9, Red Heat, Curly Sue, Taking Care of Business, Once Upon a Crime, Mr. Destiny, Only the Lonely, Thief, The Man with One Red Shoe, Real Men, Jumpin’ Jack Flash, Jingle All the Way, Retroactive şi Gang Related.

Belushi a apărut pe Broadway în apreciata Conversations with My Father, off-Broadway în True West, Moon Over Miami şi la teatrul Joseph Papp în Pirates of Penzance.

În plus, Belushi a făcut voiceover pentru nenumărate filme, programe TV şi reclame. Pe lângă actorie, Belushi adoră muzica. „Sacred Hearts” este o trupă de rhythm-and-blues care cântă de ani de zile şi are cam 40 de concerte pe an în cluburi, cazino-uri şi la diferite evenimente corporatiste. Sunt principala trupă a localului The House of Blues, la care Belushi este partener. El a lansat 3 CD-uri: Blues Brothers Live from Chicago, 36 x 22 x 36 şi, mai recent, Have Love Will Travel, pe care a colaborat cu Big Men Big Music, o trupă formată cu Dan Aykroyd.

Locuieşte la Los Angeles cu soţia şi copiii. E născut pe 15 iunie.

Jerry O’Connell (Pete Kaczmarek)

Având la activ o carieră impresionantă în film şi televiziune, Jerry O’Connell este unul dintre cele mai apreciate şi mai versatile talente de la Hollywood.

A jucat în Obsessed, Scream 2, Can’t Hardly Wait, Mission to Mars, Jerry Maguire, Kangaroo Jack, Tomcats şi Stand By Me, dar şi în filme independente precum Baby on Board, Yours, Mine and Ours, Man About Town şi Room 6. În 2004, O’Connell a vândut scenariul pentru for First Daughter, în care a jucat Katie Holmes. O’Connell a produs filmul, care afost regizat de Forest Whitaker.Anul acesta va fi văzut în remake-ul clasicului regizat de Joe Dante în 1978, Piranha 3-D, despre un banc de piranha carnivori ce ajunge în apele unei staţiuni de vacanţă.

Pe micul ecran, O’Connell a apărut în Sliders, The ’60s şi-n filmele TV Nora Roberts’ Midnight Bayou şi What The Deaf Man Heard. O’Connell a jucat şi-n serialul dramatic Crossing Jordan, şi personajul său a trecut în alt serial, Las Vegas. O’Connell şi-a început cariera la 11 ani, dar a luat o pauză şi a revenit la actorie după ce a absolvit Universitatea din New York. O’Connell s-a născut şi a crescut la New York şi locuieşte la Los Angeles cu soţia sa, actriţa Rebecca Romijn, şi cele două fiice gemene ale lor. E născut pe 17 februarie.

Jurnee Smollett (Lisa Tyler)

Jurnee Smollet a debutat la 11 ani în Eve’s Bayou unde a jucat cu Samuel L. Jackson şi pentru care a primit premiul de debut acordat de Asociaţia Criticilor de Film. Revista Interview a declarat-o „una din cele cinci vedete de la Hollywood de urmărit în noul mileniu”. De atunci, a jucat în filme precum The Great Debaters, pentru care a luat premiul NAACP Image de rol principal, Roll Bounce, Gridiron Gang şi Beautiful Joe.

Smollett şi-a început cariera TV la 4 ani, cu un rol în Full House, rol reluat şi în Hangin’ with Mr. Cooper. A continuat cu comedia On Our Own, în care a jucat alături de sora ei şi cei 4 fraţi ai săi. Smollett a mai apărut în Wanda at Large şi Cosby, pentru care a primit premiul NAACP Image în 1999 şi 2000. Smollett a avut apariţii în House, ER, Strong Medicine, NYPD Blue şi Friday Night Lights, dar şi în finalul de sezon al serialului Grey’s Anatomy. Ea a jucat în filmul TV Selma Lord Selma şi-n producţia SHOWTIME Ruby’s Bucket of Blood. Pe lângă actorie şi muzică, Smollett luptă pentru drepturile sud-africanilor, pentru combaterea virusului HIV şi pentru dreptul la educaţie al orfanilor flagelului respectiv.

Smollett este membră a organizaţiei ANSA de la 11 ani, iar în 2006 a devenit purtătorul lor de cuvânt. Smollett s-a întors dintr-o misiune oficială SUA în timpul căreia a fost în Botswana, Swaziland şi Africa de Sud pentru a participa la diferite manifestaţii de luptă împotriva SIDA şi de egalitate de şanse pentru femei şi tineri. Recent, la invitaţia mentorului său, Marian Wright Edelman, Smollett a devenit membră a fundaţiei Children’s Defense. Născută la New York, Smollet locuieşte la Los Angeles. E născută pe 1 octombrie.

Tanya Fischer (Sophie)

Pe micul ecran, Tanya Fischer a apărut în Life On Mars şi Law & Order.

La cinema, a putut fi văzută în Assassination of a High School President. Fisher a făcut mult teatru, jucând în producţiile off-Broadway Los Angeles, US Drag şi The Dream Express. În timpul liber cântă la chitară, ascultă muzică şi exersează diferite trucuri de magie. Născută la West Bend, Wisconsin, Fischer s-a mutat la New York când avea 19 ani. Îşi împarte timpul între Los Angeles şi New York. E născută pe 3 august.

Bucuresti, 28.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.