Ce înseamnă clauza de forță majoră și în ce contracte este prezentă?
Forța majoră, astfel cum este definită de Codul Civil, este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, ce atrage exonerarea de răspundere contractuală, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul. Altfel spus, forța majoră are în vedere acele situații în care debitorul unei obligații este pus în imposibilitate obiectivă de executare a obligațiilor contractuale, din pricina unui eveniment străin de voința și culpa sa, neprevăzut și pe care nu îl poate controla, împiedica, restrânge sau înlătura.
La analiza efectelor forței majore, se face distincție între o imposibilitate temporară și o imposibilitate definitivă de executare a obligațiilor. În ceea ce privește imposibilitatea temporară, executarea obligației va fi suspendată pentru un termen rezonabil, apreciat de la caz la caz, în funcție de durata și urmările evenimentului de forță majoră.
Însă, atunci când imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește obligații contractuale esențiale, în considerarea cărora părțile au încheiat contractul, acesta din urmă se va desființa de plin drept de la data producerii evenimentului de forță majoră, debitorul fiind exonerat de răspundere.
Normele legale ce reglementează efectele forței majore fiind supletive (legiuitorul lasă la latitudinea părților stabilirea unor reguli de conduită și numai în lipsa unor astfel de reguli, se aplică cele stabilite de lege), părțile au posibilitatea de a deroga de la aceasta, stabilind propria lor modalitate în care forța majoră urmează a opera. În cazul în care nu se agreează contractual asupra forței majore, urmează a se aplica dispozițiile Codului Civil.
Tocmai pentru că este o normă supletivă, iar efectele în caz de producere afectează relațiile contractuale, clauza referitoare la forța majoră este una foarte des întâlnită și se regăsește în majoritatea contractelor comerciale și civile, dar nu numai, părțile convenind de multe ori modalitatea de operare a forței majore în relațiile lor contractuale.
Prin clauza de forță majoră, părțile pot stabili cu titlu exemplificativ ce evenimente ar putea constitui forță majoră, modalitatea și termenul pentru notificarea apariției cazului de forță majoră, dovada forței majore, limitele și condițiile în care aceasta va opera.
Cu titlu de exemplu, în privința efectelor, părțile pot agrea:
• Stabilirea unei perioade limitate pe durata căreia operează suspendarea executării obligațiilor cu posibilitatea ca, în măsura în care este posibil, și obligațiile corelative ale celeilalte părți să fie suspendate;
• Încetarea de plin drept a contractului în cazul în care forța majoră nu este înlăturată într-un anumit termen limită;
• Renegocierea și adaptarea contractului astfel încât să îi permită părții afectate executarea în continuare a contractului, însă în condiții mai avantajoase.
Având în vedere că efectele forței majore duc la neîndeplinirea unor obligații contractuale, în cele mai multe cazuri, existența evenimentului de forță majoră este contestată de cealaltă parte contractantă.
În toate cazurile, sarcina probei în ce privește existența forței majore și imposibilitatea obiectivă de executare a contractului, durata și urmările evenimentului de forță majoră, sunt în sarcina celui care o invocă.
Legea nu prevede dispoziții referitoare la dovada forței majore. Tocmai de aceea, de multe ori, părțile agreează și asupra modalității de dovedire a cazului de forță majoră, de regulă, prin prezentarea unui certificat emis de Camera de Comerț și Industrie a României sau de structurile județene subordonate (în cazul comercianților¹). Apreciem că, și atunci când nu se stabilește contractual modalitatea în care se dovedește forța majoră, este recomandabil ca partea care invocă forța majoră să facă dovada acesteia prin prezentarea certificatului anterior menționat, pentru a evita astfel orice litigii ulterioare și opoziții din partea părții adverse ce ar putea avea șanse de succes.
Cu titlu de noutate, având în vedere efectele produse de răspândirea virusului SARS-CoV-2 și decretarea stării de urgență pe teritoriul României, prin art. 12 din Decretul pentru instituirea sării de urgență din data de 16.03.2020 s-a stabilit că Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative. Procedura de emitere și criteriile de eligibilitate nu au fost stabilite până la acest moment.
În ședința Guvernului din data de 18.03.2020, au fost adoptate o serie de acte normative privind luarea unor măsuri pentru aplicarea Decretului anterior menționat.
Unul dintre aceste acte normative este Ordonanța de urgență privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial nr. 230/21.03.2020.
Potrivit art. X. din Ordonanță, pe durata stării de urgență, IMM-urile, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice si de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
Totodată, potrivit aceluiași articol din Ordonanță, prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele menționate mai sus încheiate de IMM-urile, care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.
Rezultă așadar, din Ordonanța sus amintită, că măsurile de protecție luate vizează la acest moment doar IMM-urile a căror activitate este profund afectată de contextul răspândirii virusului SARS-CoV-2 și care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, aici referindu-ne în special la cele care activează în transporturi, turism, HORECA, organizări de evenimente, publicitate, învățământ privat, unele servicii, ale căror venituri au scăzut semnificativ pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei.
De asemenea, rezultă că prezentarea certificatului de situație de urgență urmează doar a amâna obligațiile de plată ale IMM-urilor rezultate din contractele cu furnizorii de utilități și obligația de plată a chiriei rezultate din contractele de închiriere pentru sediile sociale și cele secundare.
Considerăm astfel că certificatul de stare de urgență nu echivalează cu certificatul de atestare a existenței forței majore emis de Camera de Comerț și Industrie a României.
Raportat la relațiile contractuale, în timp ce prezentarea certificatului de stare de urgență de către un IMM atrage doar amânarea plăților facturilor rezultate din contractele cu furnizorii de utilități, dar și plata chiriei pentru imobilele deținute cu titlu de sediu social sau sedii secundare, certificatul de atestare a existenței forței majore poate atrage și suspendarea executării altor obligații contractuale rezultate din alt tip de contracte, forța majoră putând fi invocată de orice operator economic, chiar dacă nu este IMM și chiar dacă nu activează în domeniile substanțial afectate, dar a cărui activitate este totuși negativ influențată de măsurile economice și sociale dispuse și a obținut certificatul de atestare a existenței cazului de forță majoră.
Prin urmare, în domeniul contractual, în baza certificatului pentru situație de urgență, IMM-urile pot beneficia doar de amânarea plății facturilor rezultate din contractele de utilități și plata chiriei pentru sediul social și sediile secundare, iar dacă se invocă imposibilitatea executării altor obligații contractuale, este recomandabil ca inclusiv IMM-urile să obțină și să prezinte certificate de atestare a existenței forței majore emise de Camera de Comerț și
Industrie a României.
O altă chestiune ce trebuie subliniată aici, este faptul că certificatele pentru stare de urgență urmează a produce efecte doar pe parcursul perioadei de 30 zile pentru care a fost instituită starea de urgență, astfel încât în lipsa unei prelungiri a stării de urgență, orice forță majoră urmează a fi ulterior dovedită prin obținerea unui certificat de forță majoră.
Când o poți invoca și în ce condiții? Cum o invoci efectiv?
Condițiile legale
Am văzut că pentru a fi eficient cazul de forţă majoră este necesar ca acesta să fie un eveniment străin (exterior conduitei părţilor), imprevizibil şi de neînlăturat, iar, pe de altă parte, cel care-l invocă să fi luat toate măsurile pentru a-l putea evita ori a-i limita
efectele.
Pe lângă condiția exteriorității și cea a imprevizibilității, este necesar așadar să mai fie satisfăcută o condiție precedentă care ține de data aceasta de conduita celui ce urmărește să invoce acest caz de înlăturare a răspunderii contractuale, anume: luarea tuturor măsurilor concrete posibile, preventive şi regresive, pentru a evita forța majoră şi a-i limita efectele. Această conduită se va analiza și de către Camera de Comerţ şi Industrie a României, după cum este descris mai jos, cu ocazia avizării cazului de forță majoră în cazul comercianților.
Condițiile contractuale
Mai sus a fost subliniată relevanța conținutului contractului sub aspectul forței majore, părțile având libertatea de a reglementa condiții chiar mai puțin restrictive pe care trebuie să le îndeplinească un caz pentru a se constitui în caz forță majoră. De asemenea, părțile pot reglementa necesitatea sau nu a unui aviz din partea Camerei de Comerț și Industrie a României (în cazul comercianților).
Notificarea părții adverse
Partea care urmărește să invoce forța majoră va comunica celeilalte părți o notificare cu acest scop, fiind relevante în această etapă prevederile contractuale agreate în privința notificărilor și comunicărilor dintre părți (modalitatea de comunicare, termenul pentru
notificare etc.).
Interpretări relevante
În practica și în doctrina de specialitate, s-a mai reținut un aspect important în privința incidenței forței majore. Anume, pentru a beneficia de efectele forţei majore, este esenţial ca evenimentul calificat astfel să se fi produs înainte ca obligaţia, rezultând din contractul încheiat între părţi, să fi devenit exigibilă, apreciindu-se totodată că existenţa unui caz de forţă majoră nu are ca efect excluderea răspunderii debitorului, dacă acesta a fost pus în întârziere pentru a-şi executa obligaţiile contractuale, iar evenimentul s-a produs ulterior acestui moment. Totuşi, debitorul se va putea apăra de răspundere când va dovedi că, şi dacă ar fi executat obligaţia, forţa majoră l-ar fi privat pe creditor de beneficiile acesteia.
Avizul Camerei de Comerț și Industrie a României/Camerelor Județene
În cazul în care partea căreia i se opune forța majoră contestă incidența acesteia sau în cazul în care părțile au prevăzut contractual necesitatea unui document confirmativ emis de organizațiile îndreptățite, partea interesată va trebui să parcurgă un demers în fața Camerei de Comerț și Industrie a României, respectiv în fața Camerelor Județene, după caz. Finalitatea demersului constă în avizarea cazului de forță majoră pretins.
Camera de Comerț și Industrie a României este o organizație cu scop de sprijin şi apărare a intereselor generale ale comunităţii de afaceri din România. Aceasta avizează, la cerere, pentru societăţile româneşti, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale internaţionale. Camerele Județene avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi influenţa acestora asupra executării obligaţiilor comercianţilor derivate din contracte fără elemente de extraneitate.[1]
Solicitarea adresată Camerei de Comerț a României/Camerei Județene va cuprinde prezentarea faptică şi detaliată a evenimentului, a consecinţelor acestora în relaţia cu partenerul contractual şi argumente juridice că evenimentul invocat reprezintă forţă majoră.
Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră se emite în baza documentelor doveditoare depuse exclusiv de solicitant.
Ce trebuie să conțină documentația de avizare:
Dosarul trebuie să cuprindă (cel puţin):
• cererea de emitere a avizului, semnată de reprezentantul legal (formular);
• copie a contractuluiafectat din evenimentul de forţă majoră, cuprinzând clauza de forţă majoră;
• atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz (altele decât Camera de Comerţ şi Industrie a României), privind existenţa şi efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii şi încetării evenimentului;
• notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariţia evenimentului invocat şi efectele sale asupra derulării operaţiunilor contractuale.
Documentele se prezintă în original sau în copie certificată de solicitant. Tariful perceput de către Camera de Comerț și Industrie a României este de 500 EUR (în lei, la cursul BNR din ziua plăţii) + TVA.
Clarificări emise de Camera de Comerț și Industrie a României în contextul economic-social actual determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2
Având în vedere preocuparea recentă a populației cu privire la mecanismul de operare al forței majore, Camera de Comerț și Industrie a Românieia precizat că nici aceasta și nici Camerele Județene nu sunt abilitate să declare sau nu la nivel național/internațional o anumită situație ca fiind o situație sau un caz de forță majoră.
Singurul atribut al acestor organizații este de a analiza în particular, la cererea comercianților, și a aviza sau nu, existența forței majore – privită exclusiv din perspectiva efectelor și influenței acesteia asupra executării obligațiilor rezultate dintr-un contract comercial -.
Ea se poate aplica și la amânarea sau neplata chiriei? Dacă da, cum, în ce fel, în ce condiții? Cum se procedează?
Forța majoră poate fi invocată și pentru obținerea unor facilități la plata chiriei pe durata evenimentului de forță majoră, exact în aceleași condiții în care se invocă forța majoră în ce privește executarea oricăror alte obligații contractuale.
Pentru invocarea forței majore, trebuie analizate dispozițiile contractuale și urmărită întocmai procedura agreată de părți pentru astfel de cazuri (modalitatea de transmitere și termenul în care se transmite notificarea). Dacă nu există o clauză contractuală ce reglementează forța majoră, aceasta se notifică celeilalte părți deîndată, prin transmiterea unei notificări în formă scrisă, în modalitatea agreată sau folosită pentru transmiterea comunicărilor.
De regulă, forța majoră este invocată prin transmiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă prin care se arată evenimentul ce constituie forță majoră, cum și în ce măsură afectează acesta executarea unor obligații contractuale, cu arătarea remediilor ce se impun (fie în temeiul legii, fie în temeiul contractului, dacă există o clauză de forță majoră): suspendarea executării obligațiilor, exonerarea de la executare etc.
De asemenea, după apariția cazului de forță majoră, părțile pot agrea orice alte modalități de plată, chiar în afara contractului: extinderea scadenței de plată, achitarea în rate, amânarea plății ș.a.m.d..
Facilitățile stabilite urmează a fi aplicabile pe durata forței majore sau pe orice altă durată agreată de părți, urmând ca după încetarea forței majore, obligațiile contractuale să fie executate astfel cum au fost agreate inițial, dacă părțile nu convin contrariul.
O poți aplica și la plata facturilor de utilități? Dacă da, în ce condiții?
Forța majoră poate fi invocată și în cazul contractelor încheiate cu furnizorii de utilități. Desigur că ne întoarcem la relevanța și importanța prevederilor contractuale sub acest aspect. În cazul necomercianților – cărora nu li se aplică procedura Camerei de Comerț și Industrie a României/Camerelor județene -, în caz de contestarea cazului de forță majoră de către furnizor, părții interesate îi rămâne deschisă calea judiciară.
Se poate aplica și în contractele cu angajații? Dacă da, în ce condiții?
Pe tărâmul dreptului muncii, forța majoră poate fi invocată atât pentru suspendarea de drept a contractului de muncă pe durată forței majore, dar și atunci când angajatorul dispune temporar și unilateral, fără consimțământul salariatului, modificarea contractului de muncă prin schimbarea felului și locului muncii, pentru protecția salariatului, din pricina unui caz de forță majoră.
Angajatorul poate alege liber una dintre cele două soluții, în funcţie de consecințele negative asupra activităţii acestuia ca urmare a evenimentului de forţă majoră.
În cazul existenței forței majore, dacă raporturile de muncă nu mai pot continua, contractul de muncă urmează a fi suspendat de drept, având ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și plata drepturilor salariale de către angajator. După încetarea cazului de forță majoră, contractul de muncă urmează a fi reluat în condițiile inițiale.
Suspendarea de drept intervine în virtutea legii şi nu din voinţa uneia din părţile contractante, motiv pentru care apreciem că nu este necesară emiterea unei decizii în acest sens de către angajator, prin care să se constate suspendarea de drept.
Și în domeniul dreptului muncii, pentru a fi invocată, forța majoră trebuie să îndeplinească aceleași condiții: să reprezinte un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.
Evenimentul de forță majoră poate fi unul natural, social, economic şi trebuie să reprezinte cauza exclusivă a neexecutării obligaţiei. Pot fi considerate cauze de forţă majoră catastrofele naturale (cutremure, secetă, inundaţii, furtuni), criza gravă de materii prime, crize economice care afectează grav fluxul de aprovizionare, dificultăţi în aprovizionare şi transport, deteriorarea utilajelor de producţie, conflictele de muncă (grevele), condițiile meteorologice nefavorabile etc.²
Dacă în urma apariției forței majore, contractul de muncă poate totuși continua, însă se impune și este posibilă schimbarea felului sau locului muncii pentru asigurarea protecţiei, sănătăţii şi securităţii salariatului la locul de muncă, angajatorul, cu informarea prealabilă a salariatului, poate dispune prin emiterea unei decizii una dintre cele două măsuri, însă numai temporar. O asemenea decizie ar trebui să fie emisă în formă scrisă, cu prezentarea situației de fapt ce impune luarea acestei măsuri, temeiul de drept (art. 48 din Codul Muncii) și perioada pentru care este dispusă.
Fiind luată în mod unilateral și fără consimțământul salariatului în cauză, ci doar cu informarea acestuia, această decizie poate fi ulterior contestată.
Care sunt alte situații în care clauza de forță majoră se poate aplica?
Fiind prevăzută de lege ca o cauză exoneratoare de răspundere (atât contractuală cât și delictuală însă cea din urmă formă de răspundere nu interesează pentru scopul prezentului articol), forța majoră poate fi invocată în orice tip de contract însă incidența acesteia va fi interpretată de la caz la caz, în funcție de conținutul contractului și de îndeplinirea condițiilor stipulate de lege, respectiv de contract.
În doctrina de specialitate³ s-a subliniat că, în funcţie de starea de fapt concretă, se pot reţine ca având efect exonerator de răspundere chiar şi împrejurările care nu sunt nici total imprevizibile, nici total invincibile, dar constituie obstacole reale pentru executarea obligaţiilor izvorâte din contracte. O asemenea viziune tolerantă se explică prin faptul că în noile împrejurări devine imposibilă executarea contractului în condiţii normale, rezonabile.
Condiţiile actuale în care se desfăşoară activităţile de comerţ, precum şi alte activităţi menite să stimuleze circuitul civil, tocmai pentru a se oferi stabilitate şi a încuraja astfel de activităţi, impun necesitatea recurgerii la unele extinderi, adaptări sau atenuări ale severităţii în aprecierea forţei majore.
Pentru motivele arătate, alături de fenomenele naturale sau sociale care întrunesc trăsăturile caracteristice tradiţionale ale forţei majore, prin intermediul practicii judiciare s-a admis că pot avea efect exonerator şi alte fenomene sociale, cum sunt măsurile luate de organele de stat competente, care, în baza atribuţiilor lor legale, opresc derularea transporturilor (fără culpa părţilor contractante), cum sunt actele de piraterie sau de sabotaj, sau chiar grevele, respectiv conflictele de muncă, dacă acestea fac imposibilă executarea obligaţiilor înscrise în contracte.
Față de această interpretare este rezonabil să asumăm că starea de urgență decretată la nivelul țării noastre, împreună cu măsurile specifice impuse în domeniul economic, și al muncii și protecției sociale, sunt apte să provoace dezechilibre în grade suficient de mari încât să justifice incidența cazurilor de forță majoră.²
Surse bibliografice:
Codul Civil
Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România
https://ccir.ro
https://www.mfinante.gov.ro/acasa.html?method=detalii&id=999646013
D.-E. Sîngeorzan, Răspunderea contractuală în materie civilă şi contractuală
I.T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Înţelesul şi sfera de aplicare a noţiunilor de forţă majoră şi cazul fortuit în dreptul muncii, în “Dreptul” nr. 6/2008
¹ În înţelesul Legii 335/2007 a camerelor de comerţ din România comercianţii sunt persoane juridice, fizice şi asociaţii familiale care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţi comerciale, companii naţionale şi societăţi naţionale, regii autonome, grupuri de interes economic care au caracter comercial şi organizaţii cooperatiste, înregistrate la oficiul registrului comerţului din judeţul respectiv sau al municipiului Bucureşti, după caz, precum şi înalte registre speciale, conform legii.
² I.T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Înţelesul şi sfera de aplicare a noţiunilor de forţă majoră şi cazul fortuity în dreptul muncii, în “Dreptul” nr. 6/2008, p. 19.
³ D.-E. Sîngeorzan, Răspunderea contractuală în materie civilă şi contractuală, p. 228-229.
