Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului înţelege dificultăţile cu care se confruntă salariaţii companiei Avioane Craiova, dar face apel la toţi angajaţii pentru a nu înrăutăţi situaţia societăţii aflată în plin proces de privatizare. Indiferent cât de bine pregătiţi sunt salariaţii unei societăţi sau cât de atractivă este compania, protestele de stradă prelungite nu au nici pe departe rolul de a atrage potenţialii investitori.
AVAS regretă că o companie precum Avioane Craiova a ajuns în această situaţie, dar îşi exprimă convingerea că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea ei este trecerea la un acţionariat privat, care să elimine problemele apărute.
Până la finalizarea procedurii de privatizare demarate azi prin publicarea anunţului de privatizare, AVAS va lua toate măsurile pentru ca situaţia societăţii comerciale să nu se înrăutăţească.
Prima măsură pe care a luat-o, în acest sens, a fost aceea de a acorda mandat reprezentantului său în Consiliul de Administraţie de la S.C. AVIOANE S.A. Craiova, ce va avea lor miercuri, 22 octombrie 2008, să voteze pentru schimbarea din funcţie a directorului general al acestei societăţi.
{mosloadposition user10}