Referitor la ştirea difuzată de News-In, având la bază „surse comunitare”, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului precizează că, până în acest moment, nu a primit nici un fel de comunicare din partea Comisiei Europene, referitor la cazul Petrom.
Comunicarea Comisei Europene trebuie să survină, în cadrul procedurii de infringement, ca urmare a răspunsului transmis de către partea română la notificarea CE.
Aşa cum a menţionat şi în toate poziţiile oficiale, AVAS şi-a arătat disponibilitatea de a coopera cu oficialii Comisiei Europene, fiind gata să ofere lămuriri suplimentare, bazate pe documente, dacă i se va cere acest lucru.
AVAS va respecta decizia Comisiei Europene în cazul Petrom, oricare va fi aceasta, şi va lua toate măsurile ce se impun pentru a fi în concordanţă cu prevederile legislaţiei europene.
În ceea ce priveşte aprecierile formulate de „sursele comunitare” la adresa declaraţiilor preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, Autoritatea le consideră jignitoare şi neconforme cu realitatea, având în vedere faptul că acestea vizau imposibilitatea Autorităţii de a bloca o decizie a CA Petrom – lucru imposibil cu un procent de cca. 22% din capitalul social.
{mosloadposition user10}