Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului organizează selecţie pentru practicieni în insolvenţă. Aceştia vor fi agreaţi să participe la licitaţiile pentru desemnare a lichidatorilor societăţilor comerciale din portofoliul AVAS la care statul deţine pachete majoritare de acţiuni.
Practicienii in insolvenţă interesaţi să participe la această procedură de selecţie trebuie să depună la sediul AVAS din str. C.A. Rosetti nr. 21, sector 1, Bucureşti, următoarele documente:
Ø copii legalizate ale certificatului de înregistrare eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie şi ale actului constitutiv (inclusiv ale actelor adiţionale relevante privind înscrierea activităţii de lichidare în obiectul de activitate al societăţii în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 86/2006);
Ø copia actului de identitate (în cazul persoanelor fizice independente);
Ø copia legalizată a atestatului de membru Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (U.N.P.I.R.), valabil pe anul curent;
Ø certificat de înregistrare, emis de U.N.P.I.R. ;
Ø adeverinţă eliberată de U.N.P.I.R. din care să rezulte că nu se găseşte în nici una din situaţiile de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă, potrivit legii;
Ø scrisoare de bonitate financiară eliberată de o societate bancară română;
Ø copia ultimului bilanţ contabil înregistrat la administraţia financiară, inclusiv raportul cenzorilor/auditorului;
Ø copia ultimei balanţe de verificare;
Ø declaraţie pe propria răspundere că nu se află în reorganizare judiciară sau faliment şi în nici una din situaţiile prevăzute la art. 35 din OUG 51/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Alături de aceste documente, lichidatorii interesaţi trebuie să depună şi un dosar de prezentare ce va conţine informaţii detaliate cu privire la: experienţa generală în domeniul lichidărilor, suport logistic şi organizatoric, experienţa în domeniu a personalului angajat, cifra de afaceri.
Documentele şi dosarul de prezentare se depun până la data limită de 26.02.2007, ora 14,00, ce reprezintă termen de decădere.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va agrea doar lichidatorii care obţin minim 70 puncte din punctajul maxim (100).
Bucuresti, 14.2.2007
{mosloadposition user10}