a ofertei pentru Avioane Craiova
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a decis în şedinţa Colegiului Director de marţi, 12 mai 2009, prelungirea cu 15 zile a termenului de valabilitate a ofertei pentru S.C. Avioane Craiova S.A., respectiv până la data de 1 iunie 2009.
AVAS înţelege necesitatea Alenia Aeronautics S.p.A. Italia de a dispune de timpul necesare depunerii ofertei finale, îmbunătăţite şi irevocabile şi de aceea a decis să acorde un nou răgaz ofertantului, respectând hotărârea de guvern care a mandatat Autoritatea să încheie privatizarea până la data de 30 iunie 2009.
AVAS a decis să acorde acest ultim termen de doar 15 zile, având în vedere, pe de o parte, situaţia economico-financiară a societăţii care nu mai poate permite noi amânări şi, pe de altă parte, interesul crescut al salariaţilor pentru finalizarea contractului, trecerea societăţii în proprietate privată şi crearea premiselor pentru dezvoltarea societăţii.
Decizia Autorităţii a fost luată în temeiul articolului 7, alineatul 2 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care stipulează că „Instituţia publică implicată poate decide justificat prelungirea termenului de valabilitate a ofertei de vânzare pentru perioade succesive ce nu pot depăşi 30 de zile fiecare şi care nu pot însuma mai mult de 180 de zile”.
Menţionăm că în cursul zilei de 7 mai a.c., reprezentanţii AVAS au solicitat ofertantului Alenia Aeronautics S.p.A. depunerea ofertei finale, îmbunătăţite şi irevocabile.
Informaţii de background:
Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat în luna octombrie 2008 prin publicarea anunţului de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut de AVAS. Au fost cumpărate patru dosare de prezentare, iar după mai multe prelungiri succesive, termenul limită de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Până la data limită s-a depus o singură ofertă de cumpărare din partea firmei Alenia Aeronautics S.p.A. Italia.
{mosloadposition user10}