pentru S.C. Timpuri Noi S.A. Bucureşti
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a luat în analiză modul de realizare a măsurilor din Programul de Restructurare, cu termene de finalizare în anul 2008, pentru S.C. TIMPURI NOI S.A. Bucureşti. Programul de Restructurare este în legătură directă cu acordarea unor ajutoare de stat pentru societăţile bucureştene.
Pentru S.C. TIMPURI NOI S.A. Bucureşti, Programul de restructurare a fost aprobat de Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 89 din 11 aprilie 2006 şi a cuprins măsuri de natură organizatorică, de investiţii tehnologice şi de mediu, precum şi măsuri financiare.
În urma analizei efectuate de către AVAS s-a constatat că până la 31.12.2008, măsura de relocare a activităţii nu a fost implementată în totalitate şi, pe cale de consecinţă, nici măsurile adiacente acesteia, respectiv:
· reorganizarea secţiilor şi serviciilor pe centre de profit;
· relocarea secţiilor productive;
· elaborarea şi implementarea studiilor de impact pentru relocare şi dezafectarea vechiului amplasament, nu au fost implementate în totalitate.
De asemenea, s-a constat că indicatorii prevăzuţi în programul de restructurare nu au fost îndepliniţi dar, conform jurisprudenţei comunitare, aceste abateri de la indicatorii economico – financiari prevăzuţi în Programul de Restructurare nu este considerată o neîndeplinire a acestuia şi nu atrage, după sine, recuperarea ajutorului de stat, asumarea lor fiind o previziune, o estimare.
În urma analizelor efectuate, conform termenelor scadente din Program, Colegiul Director al AVAS a hotărât:
· transmiterea către Consiliul Concurenţei a Raportului cu privire la modul de realizare a măsurilor de restructurare cu termene de realizare 31.12.2008 de la S.C. TIMPURI NOI S.A. Bucureşti.
· notificarea conducerii societăţii (S.C. TIMPURI NOI S.A. Bucureşti) şi a cumpărătorului pentru implementarea în totalitate a măsurilor de restructurare impuse.
În dorinţa de a se asigura că măsurile sunt implementate în totalitate, Colegiul Director al AVAS a aprobat extinderea perioadei de monitorizare a îndeplinirii măsurilor din Programul de Restructurare, până la data de 31.12.2009.
{mosloadposition user10}