Calitatea, liniștea, siguranța și arhitectura urbană definesc Avalon Estate, proiectul rezidențial care își propune să ofere o experiență unică de locuire în zona de nord a Bucureștiului. Proiectul, dezvoltat de investitorul și dezvoltatorul imobiliar regional Prime Kapital, îmbină armonios design-ul urban într-un spațiu cu volume de trafic reduse și zone verzi private şi comune, creând o adevărată comunitate pentru rezidenți.
“Avalon Estate este mai mult decât un proiect imobiliar, este un concept unic de locuire, ce are la bază ideea de comunitate cu acces controlat. Ne-am dorit ca viitorii membrii ai comunității să se bucure de standarde ridicate de locuire în ceea ce privește calitatea construcției și a spațiilor comune. Fiecare locuință înglobează o filozofie a design-ului cu accent pe detalii și durabilitate”, a declarat Maggie Kitshoff, Director Proiecte Rezidențiale, Prime Kapital.
Avalon Estate – o comunitate cu un design urban inovator
Avalon Estate va reuni un mix de locuințe: vile, townhouse-uri și apartamente realizate în stiluri și compartimentări diferite. Complexul rezidențial se va întinde pe 8,1 hectare și va avea la finalizare aproape 800 de locuințe, realizate în linie cu o filosofie unică de design structural. Astfel, acestea vor beneficia de spații generoase și ferestre mari cu scopul de a facilita circulația optimă a aerului și luminii.
Conceptul include, de asemenea, spații exterioare / grădini pentru toate tipurile de unități, ceea ce înseamnă că vilele vor avea zone exterioare în față și spate, townhouse-urile au grădini frontale și terase private generoase, iar apartamentele dispun de logii sau terase și grădini.
Realizat de echipa biroului de arhitectură ADN, conceptul arhitectural al Avalon Estate are la bază o abordare prin care interiorul comunică cu partea exterioară. Rezultatul este o experiență vizuală a unui spațiu armonios și integrat, ce reduce repetiția din punct de vedere al design-ului.
Spații verzi generoase pentru un mediu relaxant
Proiectul va dispune de spații verzi vaste pentru a oferi membrilor comunității Avalon Estate posibilități de petrecere a timpului în aer liber. Peste 2 hectare de teren vor fi acoperite de zone verzi, dintre care și un parc central care va avea piste de bicicletă, zone de promenadă și spații de joacă pentru copii. De asemenea, rezidenții vor avea acces și la zona lacului Pipera, care va fi integrat în parcul central și care va încuraja petrecerea timpului afară.
Avalon Estate va beneficia, totodată, de o infrastructură verde ce permite controlul apei de ploaie într-un mod sustenabil. Structura peisagistică facilitează colectarea apei de ploaie și purificarea biologică printr-un sistem integrat de recoltare, înainte de a fi trimisă înapoi în lac.
Circulația mașinilor este redusă la minimum în cadrul Avalon Estate pentru a asigura un mediu de locuire cât mai aerisit. Trafic redus al autovehiculelor, parcările subterane și numeroasele spații verzi sunt, astfel, definitorii pentru ansamblul de locuințe.
Servicii și facilități variate în cel mai nou ansamblu rezidențial din București
Calitatea și atenția la detalii depășesc locuințele Avalon Estate și se reunesc în zona de servicii și facilități. Proiectul este completat de The Club – un spațiu ce va dispune de un restaurant, un bar, un salon privat, piscină exterioară de dimensiuni mari. Facilitățile clubului vor include și studiouri moderne, proiectate și echipate pentru scopuri variate.
Accesul în cadrul comunității va fi asigurat printr-o poartă principală de intrare, care va include o clădire administrativă ce asigură comunicarea deschisă între rezidenți și managementul proprietății. Complexul de locuințe va fi completat, în ultima parte a proiectului, de o zonă de retail care va include spații comerciale integrate, axate pe furnizarea de servicii complementare locuitorilor, precum și o grădiniță privată.
Despre Prime Kapital
Prime Kapital este un dezvoltator, investitor și operator imobiliar axat în principal pe segmentele de retail și rezidențiale în Europa Centrală și de Est. Business-ul este integrat pe verticală, cu o echipă de peste 100 de specialiști în domeniul imobiliar, îmbinând competențe multi-disciplinare pentru a aduce un plus de valoare întregului proces de dezvoltare, ce cuprinde investiții, achiziții, design-ul și managementul proiectelor, leasingul și administrarea activelor. Avalon Estate este primul proiect rezidențial care va fi dezvoltat de către Prime Kapital.
Pentru mai multe detalii, accesați: www.primekapital.com și www.avalonestate.ro.