Ceremonia de înmânare a premiului pentru compania inventatoare a soluţiilor antivirus, a avut loc în campusul G DATA din Bochum.
Premiu special pentru G DATA: Institutul independent de testare AV-TEST a acordat producătorului german de securitate informatică cel de-al 100-lea certificat de testare. Conducătorii institutului, Maik Morgenstern și Guido Habicht, precum și managerul laboratorului de teste, Erik Heyland, au înmânat personal premiul în G DATA Campus din Bochum membrilor consiliului de administrație și fondatorilor companiei Kai Figge și Andreas Luning.
“Cifra de o sută de premii primite pentru soluțiile noastre de securitate este impresionantă. Suntem foarte bucuroși să primim acest premiu de la unul dintre cele mai renumite laboratoare de testare a soluțiilor de securitate IT din lume. Aceasta arată cât de importantă este securitatea informatică “Made in Germany”, spune Kai Figge, CEO şi fondator G DATA Software AG.
Cu ocazia înmânării premiului, Guido Habicht, CEO AV-TEST, a apreciat cooperarea de lungă durată: “De peste 30 de ani, soluţiile G DATA oferă o protecție fiabilă a reţelelor corporate și a computerelor utilizatorilor casnici. Incă de la înființarea institutului nostru de testare în 2004, am susținut G DATA și am confirmat, prin testele noastre, munca excelentă a experților în securitate și buna funcționare a produselor”.
În plus față de certificările obișnuite obţinute în ultimii 14 ani, G DATA a primit deja un premiu special în urmă cu doi ani pentru soluţia Managed Endpoint Security, powered by Microsoft Azure. Producătorul german de securitate IT și Microsoft au primit din partea institutului premiul AV-TEST Innovation.