Editura Nemira publică în colecția Yorick de arte ale spectacolului autobiografia unuia dintre cei mai șarmanți actori de la Hollywood – Michael Caine își povestește viața în volumul Arta de a asculta și alte lecții de viață, tradusă de Irina Cerchia.
Unul dintre cei mai îndrăgiți actori de azi, Michael Caine a jucat în filme britanice clasice precum Alfie, Zulu sau Jaf în stil italian, dar și în producții hollywoodiene precum trilogia Cavalerul negru, Un american liniștit, Hannah și surorile ei. A excelat în toate rolurile pe care le-a jucat, fiind răsfățatul criticilor.
Caine știe ce sacrificii cere succesul – a ajuns la apogeul carierei, deși a pornit foarte de jos. Așa cum spune chiar el: „Lucrurile mici pot duce la lucruri mari. Și dacă le faci așa cum trebuie, astrele se vor alinia când te aștepți cel mai puțin.“ Poveștile pe care le-a trăit, descrise minunat, sunt o lecție de viață pentru oricare dintre noi.
„Domnul Caine este un povestitor șarmant. Scrisul lui are o calitate rară la memorialiști: jovialitatea.“ The New York Times
„Guraliv și captivant, Caine demonstrează o înduioșătoare modestie.“ Sunday Times
„Nimeni nu are o rețetă anume pentru succes. Nimeni nu-ți poate promite bogății și faimă – și, sincer, nici nu ți-aș recomanda să le dorești. Mulți actori au idee despre acest subiect atât cât am și eu sau poate chiar mai mult. Dar dacă ți-ar plăcea să vezi cum a ajuns aici un bărbat extrem de norocos, care și-a depășit ghinionul și a dat tot ce avea mai bun, care a făcut o mulțime de greșeli, dar care a încercat să învețe din ele, făcând astfel ceea ce iubea și distrându-se grozav în tot acest timp, atunci, să-i dăm drumul!“
Sir Michael Caine a fost nominalizat la Premiile Oscar de șase ori și a câștigat de două ori: prima oară în 1986, pentru rolul din filmul Hannah și surorile ei, a doua oară în 1999 pentru rolul din Legea Pământului. A jucat în peste o sută de filme și a devenit cunoscut pentru numeroase interpretări foarte apreciate de critici, începând cu rolul din filmul Zulu din 1964 și continuând cu Dosarul Ipcress, Recuperatorul, Alfie, Jaf în stil italian, Ticăloșii și Meditațiile Ritei, și, mai recent, Cavalerul negru, E cineva acolo? și Harry Brown. A primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 1992, iar în 2000 a fost numit cavaler în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă în lumea cinematografiei. E căsătorit cu Shakira de peste 45 de ani, are două fiice, trei nepoți și locuiește împreună cu soția în Londra și Surrey.
Fragment
La prima mea vizită în Statele Unite, după ce tocmai jucasem în Alfie, stăteam de unul singur în holul hotelului Beverly Hills, când am auzit sunetul unui elicopter aterizând în grădinile de vizavi. Asta, mi-a spus portarul, era absolut ilegal. Am rămas amândoi lângă ușă ca să vedem cine era cel care încălca atât de flagrant legea – poate președintele Statelor Unite sau cel puțin directorul hotelului Beverly Hills. Dincolo de Sunset Boulevard, dintr-un vârtej de nori de praf care acopereau soarele, a pășit inconfundabilul John Wayne, înalt cam de doi metri și îmbrăcat din cap până-n picioare în costum de cowboy. În timp ce stăteam acolo cu gura căscată, ni s-au intersectat privirile și imediat a schimbat direcția, apropiindu-se de mine.
– Cum te cheamă, băiete? m-a întrebat.
– Michael Caine, am reușit să îngaim.
– Așa, așa, a înclinat el din cap. Ai jucat în filmul ăla… Alfie.
– Da.
Nu prea știam ce să mai adaug ca să întrețin conversația.
– O să ajungi o stea, puștiule! a spus el tărăgănat, luându-mă de gât. Dar dacă vrei să fii unic, ține minte: vorbește încet, vorbește rar și nu spune prea multe.
– Mulțumesc, domnule Wayne! am răspuns.
– Spune-mi Duke.
Mi-a dat un ghiont în umăr, s-a întors și a plecat mândru. A fost o scenă tipic hollywoodiană, năucitoare pentru un tânăr actor ambițios, ajuns în orașul visurilor lui. Și ar fi fost un sfat minunat pentru oricine voia să joace în westernuri și să-și rostească toate replicile călare. Să vorbești încet și rar ca să nu sperii caii și să spui cât de puține posibil înainte ca aceștia s-o rupă la fugă. Dar nu era un sfat la fel de grozav pentru mine, un actor care urma să joace tot soiul de personaje, rostind o grămadă de replici și, mai ales, din fericire, stând pe propriile picioare.
De multe ori sunt întrebat ce sfat am pentru actorii aflați la început de carieră. Și mulți ani răspunsul meu a fost: „Să nu ascultați niciodată de actorii bătrâni ca mine.“ Asta fiindcă, până la John Wayne, care mi-a împărtășit din cuvintele lui pline de înțelepciune, aveam obiceiul să-i întreb pe actorii mai vârstnici ce ar trebui să fac, și singurul lucru pe care mi l-au spus vreodată a fost să mă dau bătut.
Dar pe măsură ce anii au trecut, am tot reflectat la viața mea, așa cum fac adesea bătrânii. Și mi-am dat seama că, în cei șaizeci de ani în industria filmului și cei optzeci și șase de ani de viață, am primit o mulțime de sfaturi care mi-au fost de ajutor – de la Marlene Dietrich, Tony Curtis și Laurence Olivier, printre alții – și am învățat nenumărate lecții folositoare atât din multele succese impresionante, cât și din multele eșecuri catastrofale. Am început să mă gândesc că aș putea să fac ceva mai util decât să „nu ascult niciodată un sfat“. În realitate, sfatul meu ar fi să nu asculți de acel sfat.
Cartea este rezultatul acelui gând. Am vrut să arunc o privire înapoi, în viața mea, de la Elephant and Castle la Hollywood, de la bărbatul seducător Alfie la majordomul lui Batman, Alfred, la toate succesele și eșecurile, la partea amuzantă și la cea mai puțin fericită, la toate chinurile, la comedia vieții, la drama, romantismul și tragedia ei, și să găsesc în toate lecțiile pe care le-am învățat și pe care vreau să le împărtășesc nu doar actorilor de film în devenire, ci tuturor oamenilor.
Câteva dintre „lecțiile“ mele sunt destinate în special celor din industria filmului. Dar sper că în bună măsură le vor fi de ajutor, cumva, multora dintre voi. Nu veți da toți probă pentru diferite roluri, dar, într-o oarecare măsură, viața este întotdeauna un test: fiecare are perioade când trebuie să se chinuie să obțină ce își dorește. Nu toți trebuie să memorați replici întregi, dar uneori trebuie să fii sigur că ești bine pregătit. Cu toții avem de-a face cu persoane dificile și de aceea trebuie să învățăm cum să găsim un echilibru între viața profesională și cea personală.
Ca să ajungi star de cinema nu ai nevoie de înzestrări special de cele necesare ca să ajungi as în orice alt domeniu (îți trebuie doar ceva mai mult noroc).
Și ce dacă nu dai doi bani pe acest bătrân chipurile înțelept? Ei bine, sper măcar că o să te distrezi. O să povestesc tot felul de lucruri din viața mea, unele vechi, altele noi, majoritatea despre diferite staruri, toate amuzante, sper, care mă vor ajuta să spun cea mai grozavă poveste despre cum am devenit cine sunt azi, de unde am plecat și până unde am ajuns, despre greșelile pe care le-am făcut, despre cât m-am distrat și ce am învățat în tot acest timp.
Ce a funcționat pentru John Wayne nu avea să meargă niciodată pentru mine. Așa că nu garantez că ceea ce a funcționat pentru mine va funcționa neapărat și pentru tine. Lumea în care am intrat eu era foarte diferită de lumea din prezent, iar eforturile mele ca tânăr actor de cinema din anii 1950 și 1960, alb și provenind dintr-un mediu modest, nu vor fi aceleași ca ale tale.
Și sunt conștient că viața mea a fost binecuvântată în materie de noroc și de sincronizare. În 1960, pe când eram doar un puști din clasa muncitoare, m-am nimerit la locul și momentul potrivit. Știu asta. Mii de actori erau la fel de buni sau poate chiar mai buni decât mine, dar au avut ghinion. Și asta știu. Și mai știu că, deși în anii ’60 se scriau roluri și se deschideau lumi pentru puști ca mine, din clasa muncitoare, totuși, femeile și persoanele de culoare se aflau la zeci de ani distanță de asemenea realizări. Mi-au trebuit câteva decenii să înțeleg bătăliile – nu doar pentru roluri, ci și pentru demnitate și un minim de decență – pe care femeile le-au purtat atâta timp în industria filmului, cât și în alte domenii, și încă am de învățat.
În ceea ce privește viața mea personală, și aici am fost extreme de norocos, fiindcă am întâlnit-o pe soția mea, Shakira, alături de care, timp de patruzeci și opt de ani, am dus o viață absolut minunată. Am fost binecuvântat cu două fiice incredibile, trei nepoți neprețuiți și un grup de prieteni apropiați și de mare ajutor.
Nimeni nu poate reuși în industria filmului sau oriunde altundeva fără să aibă și noroc. Dar eu nu am fost tot timpul doar norocos. De multe ori am avut și ghinion. Însă nu m-am culcat niciodată pe lauri. Am muncit din greu, am învățat meserie, am profitat de orice oportunitate și nu m-am dat bătut când alții au făcut-o.
Nimeni nu are o rețetă anume pentru succes. Nimeni nu-ți poate promite bogății și faimă – și, sincer, nici nu ți-aș recomanda să ți le dorești.
