Stagiunea “Sunetul Muzicii”, ediția a VI a, manifestare organizată în Sala de Muzică a Castelului Peleș de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş, vă propune pentru sâmbătă 30 aprilie 2016, ora 12, un eveniment de neuitat.
Turneul ArgEnTango – Piazzola o poveste autentică, după succese fulminante, ajunge și la Sinaia într-un loc istoric, pentru a prezenta în cel mai autentic mod cu putință muzica lui Astor Piazzolla.
Pentru acest turneu, binecunoscuta cîntăreaţă Analia Selis abordează un nou stil de interpretare, pe care l-a deprins în urma unei călătorii la Buenos Aires unde a cunoscut-o pe Amelita Baltar, cea care a fost iubita şi cântăreaţa favorită a lui Piazzolla, fiind cunoscută sub numele de “Vocea lui Piazzolla”. Ceea ce nu puteau artiştii să găsească în România era un interpret la bandoneon, pe care l-au invitat din Argentina. Este vorba despre Omar Massa, venit special pentru acest proiect, care, la rândul său, s-a întâlnit recent cu fiul lui Piazzolla, Daniel şi a cântat chiar pe intrumentul celebrului compozitor.
Turneul „Piazzolla, o poveste autentică” are în centru, aşadar, o puternică tripletă argentiniană formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) și Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de mare valoare, Răzvan Suma (violoncel) și Rafael Butaru (vioară). Aranjamentele sunt făcute de Mariano Castro special pentru acest proiect.
Nu ratați întâlnirea cu ArgEnTango, aveți șansa de a o latură necunoscută a lui Astor Piazzolla, aşa cum nu a fost văzut şi auzit niciodată în România.
Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com
Analia SELIS
După binecunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcţionează activitatea către muzica autentică argentiniană – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place Tango?, cât și proiectul de mare succes Tango simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, exprimarea cea mai autentică a unui argentinian. (analiaselis.com)
Răzvan SUMA
Solist concertist și director al Orchestrelor și Corurilor Radio, profesor asociat la Universitatea de Muzică București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. (razvansuma.com)
Mariano CASTRO
Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate – interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango.Cu această trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. (marianocastro.ro)
Omar MASSA
Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe marile scene din America, Europa și Asia, fiind invitat frecvent pentru a susține masterclass-uri în întreaga lume. Vine în România special pentru proiectul ArgEnTango. (omarmassa.com)
Rafael BUTARU
Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului Sonoro, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.
Amănunte pe: https://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com/.
Parteneri: Radio Romania Cultural, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.
Parteneri media: Enjoy TV, Observator cultural, Radio Romania Muzical, Radio Trinitas Calendar evenimente, Roportal.ro, Bucuresteni.ro, JurnalMM.ro, Capital cultural, Agentia de carte, Criterii Nationale, România pozitivă.
Pentru Turneul „Piazzolla, o poveste autentică”
Partener oficial: BMW
Transportator aerian oficial: Air France – KLM
Sponsori: Sensiblu, Vestra, Elsaco, Institutul Cervantes
Parteneri: Pensiunea Cai de Vis, Mercure Bucharest City Center
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Filarmonica Pitești, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Centrul de cultură Arcuș, Filarmonica de stat “Banatul” din Timisoara, Muzeul Peleș din Sinaia, Filarmonica de stat din Braşov, Primăria orașului Dumbrăveni, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, Fundația Societatea de Concerte
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România Liberă, România TV, Observator Cultural, Hotnews, Bussines Review, agentiadecarte.ro, Avantaje, Cariere, 9 A.M., Kudika, Garbo, Urbo.ro.