Auka, o companie norvegiană din domeniul tehnologiei financiare, a organizat pe 12 iulie o conferință cu privire la viitorul plăților mobile în România.
Conferința a fost moderată de Răzvan Enache, Wall-Street.ro, cu participarea a 5 speakeri: Daniel Döderlein, CEO & fondator Auka; Ioana Pârvu, Alternative Channels Director, BRD; Irina Nicoleta Scarlat, Country Manager, Revolut; George Anghel, Director Executiv, A.P.E.R.O.; Kostas Tovil, Senior VP, Lending and e-Commerce Finance, TBI Bank.
Conferinţa a avut ca teme piața plăților mobile în România și principalele obstacole cu care se confruntă băncile și terții pentru a avea succes în acest domeniu.
„Ca pionieri în domeniul plăților mobile în Europa de Nord, observăm un puternic potențial de creștere pe piața din România şi suntem încrezători că putem sprijini băncile din această țară în vederea pregătirii optime pentru transformarea digitală din industria financiară”, a declarat Daniel Döderlein, CEO, Auka.
Subiectele dezbătute în cadrul evenimentului au fost: stadiul actual al segmentului de plăți cu telefonul mobil în România; obstacolele cu care se confruntă companiile din domeniul telecomunicațiilor, băncile și terții care își doresc să pătrundă în această piață; inconvenientele importante pentru români în adoptarea acestor soluţii; modul în care intrarea pe această piaţă a competitorilor terți va afecta poziția băncilor în viitor.
Cu ocazia conferinţei, Auka a lansat raportul „Plățile mobile în România”, care oferă o analiză a influențelor și factorilor externi care pregătesc disponibilitatea pieței din România pentru plățile mobile, dar și a similarităților celor mai de succes produse în regiunile în care acestea domină.
Dacă ne referim la plăți, România se regăsește în continuare în urma multor dintre vecinii europeni, ținând cont că majoritatea tranzacțiilor sunt sub formă de cash.
Iată cele mai importante rezultate ale studiului:
- Peste jumătate dintre reprezentanţii băncilor chestionați (55%) au declarat că au analizat oportunitățile de monetizare post-PSD2. În medie, 12% dintre aceștia au declarat, însă, că nu au analizat niciuna dintre oportunitățile de monetizare dar, în România, acest procent este mai mare, 16% dintre intervievaţi declarând că nu au evaluat posibilitățile de a valorifica această oportunitate.
- Peste două treimi (35%) vor analiza posibilitatea de a obține servicii de tehnologie financiară și de a le consolida pentru a putea oferi noi servicii digitale atractive. România se clasifică, astfel, pe locul doi, după Cehia (unde 37% au declarat că vor adopta această strategie).
- Mai puțin de unul din cinci (19%) bancheri chestionați din România au indicat că au un program de implementare a plăților mobile în bancă pentru anul următor. În toate regiunile în care s-a desfășurat sondajul media procentul pentru acest răspuns a fost de 22%.
- 65% dintre intervievaţi au declarat că nu sunt îngrijorați, la nivel personal, de efectele PSD2 asupra băncilor în care lucrează. Acesta a fost cel mai mare procent pentru eșantion; 58% dintre bancherii din restul Europei nu s-au declarat îngrijorați. Cu toate acestea, 37% au fost de opinie că locul lor de muncă ar trebui să se adapteze sau să se modifice semnificativ. Aceasta reprezintă a doua recunoaștere importantă a necesității de schimbare în cadrul regiunilor în care s-a desfășurat sondajul – în Estonia procentajul a fost cel mai ridicat.
Despre Auka
Auka a fost prima companie care a lansat portofelul electronic în Norvegia și care, în prezent, oferă băncilor servicii mobile proprii la nivel global. Auka este un inovator în domeniul plăților mobile, al cărui obiectiv îl reprezintă simplificarea vieții de zi de zi a consumatorilor.
În contextul PSD2, modelele din domeniul bancar vor fi puternic contestate. Auka oferă un nou canal de recrutare a consumatorilor, generând noi fluxuri de venituri cu ajutorul platformei dedicate plăților cu telefonul mobil. Toate acestea se realizează cu ajutorul aplicațiilor demo Auka dedicate consumatorilor și comercianților, cu însemnele proprii și deținute de banca emițătoare conform modelului SaaS.
Auka nu este doar un alt tip de start-up din domeniul tehnologiei financiare. Infrastructura de plăți Auka conectează băncile cu comercianții și consumatorii prin intermediul Platformei Google Cloud (reglementată de FSA).
Despre Daniel Döderlein
Născut în Norvegia, pionier în domeniul tehnologiei financiare și menționat în top 200 fintech influenceri în Europa, Daniel Döderlein este CEO și fondator Auka. Are 20 de ani de experiență antreprenorială în domeniile IT, advertising și plăți mobile.
El a fost primul care a implementat tehnologia plăților cu telefonul mobil în Scandinavia, primul care a lansat o soluție de acest tip în Norvegia (mCASH) și primul care a creat o platformă de servicii financiare complet integrată și reglementată, care rulează în întregime în cloud.
După ce a doua cea mai mare bancă din Norvegia, Sparebank 1, a achiziționat mCash pentru aplicare exclusivă în această țară, Daniel și-a înființat compania actuală, Auka. Auka ajută băncile din toată lumea să-și creeze, lanseze și monetizeze propriu canal de plăți cu telefonul mobil, aplicând aceeași formulă de succes a băncilor din Scandinavia. Auka a obținut premiul Deloitte pentru Cea mai Rapidă Performanță din Domeniul Tehnologiei Financiare din EMEA și de cea mai bună platformă dedicată plăților cu telefonul mobil doi ani consecutivi (2017, 2018), acordat de Revista CFI.