Dani, de la motor de enduro la volanul unui autobuz turistic
Audițiile cu noua generație de juriu X Factor au luat startul în această dimineață la Palatul Copiilor din București. Delia, Cheloo și Dan Bittman vor căuta timp de trei zile factorul X printre concurenții înscriși la audițiile din capitală. Sute de bucureșteni s-au strâns încă de la primele ore în fața Palatului Copiilor în așteptarea celor trei jurați. Alături le-au fost Răzvan și Dani, cei care, pe parcursul desfășurării show-ului, se vor transforma din amfitrioni în cei mai buni prieteni ai concurenților. De altfel, Răzvan și Dani le-au pregătit deja concurenților din provincie și telespectatorilor o prezentare a capitalei, ocazie în care Dani a condus un autobuz turistic.
Cu puțin timp în urmă, juriul X Factor a ajuns la Palatul Copiilor, locul în care în acest an se desfășoară audițiile pentru show-ul pe care Antena 1 îl va difuza în această toamnă, nerăbdător să afle ce surprize le rezervă bucureștenii. Clujul și Iașiul, orașele în care Delia, Cheloo și Dan Bittman au căutat până acum factorul X, au fost la înălțime. Voci bune, concurenți carismatici, cereri în căsătorie, emoții și lacrimi de bucurie sau dezamăgire au fost doar o parte dintre ingredientele audițiilor din Ardeal și Moldova.
Astăzi, a venit rândul capitalei să arate că are factorul X, iar juriul se declară greu de impresionat. Pe parcursul celor trei zile de audiții cei trei jurați vor asculta sute de concurenți și îi vor selecta pe cei care vor intra în etapa următoare, tabăra de pregătire. Toți cei care au primit un răspuns afirmativ din partea juraților vor intra într-un cantonament de trei zile la București. Vor avea parte de pregătire vocală și coregrafică, dar și de teste, la finalul cărora vor rămâne 24 de semifinaliști.
Pregătirile pentru X Factor sunt în toi de mai bine de o lună de zile, iar juriul și prezentatorii au avut în această perioadă o serie de provocări în afara audițiilor. Pentru cei doi prezentatori o zi inedită de filmare a fost chiar ieri, când Dani a avut ocazia să conducă un autobuz, lucru pe care și-l dorea de mai mult timp, dar pe care până acum nu a avut ocazia să îl facă. “Azi mi-am implinit un vis. Am stat la volanul unui autobuz supraetajat în plin trafic bucureștean. Unii mă înteleg. E mai tare decât să ai un monstertruck”, a povestit Dani la finalul zilei.
Audițiile X Factor sunt deschise publicului. Astfel, toţi cei care îşi doresc să vadă un show la puterea X sunt aşteptaţi de la ora 10.00 şi de la 15.00 să ia parte la show-ul pe care concurenţii acestui sezon îl vor face în faţa celor trei juraţi la București.