Etapa finală
După jurizarea celor 68 de înscrieri primite, concursul pentru tineri actori Audiție Națională 2014, organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, cu sprijinul ARCUB, a ajuns la etapa finală. Aceasta se va desfășura în perioada 3-4 decembrie, la sala Ileana Berlogea.
Cei 33 de finaliști din toată țara, vor prezenta, în fața publicului și a juriului, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere. Din comisia finală de selecție fac parte: regizorul Alexandru Darie – Director al Teatrului Bulandra, actorul George Ivaşcu – Director al Teatrului Metropolis, actorul George Mihăiţă – Director al Teatrului de Comedie, actrița Diana Lupescu – reprezentant al Teatrului Nottara, actrița Mihaela Păun – Director ARCUB, regizorul Adrian Sîrbu, regizorul Cătălin Peter Netzer, regizorul Radu Jude, regizorul Alexandru Mavrodineanu, actorul Paul Chiribuță – Decan al Facultății de Teatru.
Programul desfășurării evenimentului este următorul:
Prima zi, 3 decembrie
14:00 – Deschiderea oficială a etapei finale Audiție Națională 2014
14:15-16:45 – Vizionări
16:45-17:30 – Pauză
17:30-20:45 – Vizionări
A doua zi, 4 decembrie
17:00-19:30 – Vizionări
19:30-20:30 – Deliberare juriu
20:30 – Festivitatea de premiere
Prima etapă a competiției Audiție Națională 2014, s-a desfășurat în perioada 17-52 noiembrie și a constat în selecţia înregistrărilor trimise de cei 68 de tineri înscriși din toată țara. Juriul de selecţie a fost alcătuit din profesorii: Radu Gabriel, Florin Grigoraș, Mircea Rusu, Anca Ioniță şi Laura Baron.
Concursul Audiție Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenți din ultimul an de studiu sau absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara, de stat sau private. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional – angajat, independent etc. Festivalul este o oportunitate importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.
Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacole din stagiunea 2014-2015 și în roluri acordate de regizorii de film.
Audiția Națională este organizată de către UNATC I.L.Caragiale, în parteneriat cu ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții le pot pune la dispoziție.