Antena 1 a înregistrat o creştere de 10% la nivelul cotei de piaţă faţă de sâmbăta trecută
Programele oferite de posturile de televiziune ale grupului Intact au rămas şi în acest weekend pe primele locuri în preferinţele telespectatorilor. Pentru acest lucru, Antenele multumesc tuturor telespectatorilor pentru ca au ales programele sale. Emisiuni precum Te cunosc de undeva!, Mireasa pentru fiul meu, Acces Direct şi Observatoarele de peste zi, difuzate de Antena 1, s-au clasat pe primlul loc în clasamentele de audienţă, iar meciul de fotbal Steaua- Vaslui transimis vineri seara de Antena 1 şi Gsp Tv a impus postul de sport pe primul loc în clasamentul canalelor de specialitate. Antena 1 a înregistrat o creştere de 10% la nivelul cotei de piaţă, faţă de sfârşitul de săptămână trecut, chiar si in conditiile deciziei abuzive a furnizorului de cablu RCS-RDS de a scoate posturile trustului Intact din grila de canale retransmise prin satelit.
Aceasta performanta se datoreaza in totaliate publicului spectator, căruia ii multumim pe aceasta cale, atat pentru decizia de a fi mereu aproape de vedetele sale preferate cât şi pentru reactiile şi pozitia luată cu privire la decizia RCS – RDS de a restricţiona accesul în platforma Digi, la posturile deţinute de trustul Intact.
Performantele înregistrate pe parcursul celor două zile: Emisiunea Te cunosc de undeva! a fost sâmbătă seara lider de audienţă în preferinţele telespectatorilor, atât al acelor din mediul urban, cât şi în rândul publicului comercial al Antenei 1, 15-54 urban. Românii s-au putut bucura de un super show pe scena Te cunosc de undeva!, când cei opt concurenţi au trecut prin transformări incredibile pentru a intra în pielea unor cunoscuţi artişti precum Lou Bega, Bono, Tarkan, Louis Amstrong, membri trupei 3 Sud Est, Cher, Bon Jovi sau Anna Lesko.
O medie de 744.000 de telespectatori din mediul uban au urmărit sâmbătă seara emisiunea Te cunosc de undeva!, impunând Antena 1 pe primul loc în topul posturilor de televiziune, cu un rating mediu de 7.1 procente şi o cotă de piaţă de 14.9% la nivelul targetului all urban. Antena 1 a surclasat concurenţa, locul al doilea fiind ocupat de Pro Tv, la o distanţă destul de mare, cu doar 5.4 rating şi 11.3 share.
Momentele spectaculoase din show au făcut deliciul telespectatorilor. Printre acestea şi cel al invitatului special. Răzvan şi Dani au fost sâmbătă seara Milli Vanilli pe scena Te cunosc de undeva!, telespectatorii având ocazia să îi vadă într-o ipostază cu totul ieştiă din comun. Haioşii matinali au făcut show purtând peruci, pantaloni de piele, dar mai ales dansând aşa cum nimeni nu i-a mai văzut niciodată. La ora 22.44, în timp ce difuza show-ul Te cunosc de undeva!, Antena 1 a fost urmărită de peste un milion de telespectatori din mediul urban, un număr aproape dublu faţă de cel al telespectatorilor care la aceeaşi oră priveau programul oferit de Pro Tv.
Umorul lui Mihai Bendeac a fost şi el, încă o dată, pe placul telespectatorilor. Pe primul loc în randul targetului naţional s-a situat sâmbătă seara şi X-tra show-ul În puii mei.
Mirela Boureanu Vaida a adus în faţa micilor ecrane cei mai mulţi telespectatori şi vineri şi sâmbătă. Reality show-ul matrimonial Mireasa pentru fiul meu a fost vineri şi sâmbătă preferatul telespectatorilor din această categorie, impunând din nou Antena 1 pe primul loc.
Vineri, emisiunea Acces Direct a fost lider de piaţă la nivelul targetului all urban, iar meciul de fotbal Steaua- Vaslui a impus postul GSP pe primul loc în rândul televiziunilor din această nişă. În intervalul de difuzare a meciului Steaua-Vaslui, finalizat cu victoria echipei FC Vaslui, GSP TV s-a clasat pe primul loc în topul televiziunilor de sport, la nivelul tagetului bărbaţi 15-54 urban cu 6,5% rating şi 15,1% share.
Minutul de aur al meciului a fost 21:05, GSP TV înregistrând o audienţă medie de 11.4% şi o cotă de piaţă de 25.8%. Vinerea aceasta, GSP TV s-a clasat în prime time în top trei televiziuni pe întreaga piaţă tv, primele două poziţii fiind ocupate de posturile generaliste Pro Tv şi Antena 1.
Tot de vineri, abonaţii Rcs-Rds care folosesc platfoma Digi nu mai au acces la posturile de televiziune deţinute de trustul Intact, printr-o decizie abuzivă luată de firma de cablu. Telespectatorii şi-au manifestat nemulţumirile în mediul online pe tot parcursul weekendului, pe Facebook şi site-ul www.a1.ro.
Andreea este de părere că “După ce ca le platim o gramadă de bani şi că nu de puţine ori ni se întrerupea Antena şi apărea "Nu exista semnal" mai vor să le si scoată? Cel mai bine ar fi ca toţi să ne retragem de la RCS-RDS si atunci când or să dea faliment să vedem ce mai fac, dacă ei acum nu au cu ce plăti Antenele când suntem ataţia care le dăm bani, dar cand nu o sa mai aibă abonaţi? Nu-i normal ce se intamplă!!!!!!!!”
Un alt telespectator a comentat şi el: “Rușine s ă le fie. Au scos prima dată N24 apoi au urmat toate celelalte GSP, ANT2 și acum culmea culmilor ANT1, ANT3 & Euforia. Dar, nu e nici o problemă mai sunt și alți operatori, chiar ieri am contactat unul. La mijlocul saptăm ânii viitoare voi avea pachet complet (TV, internet,telefon) Urmați-mi exemplul, bateți-v ă și voi joc de ei.” Done.
Nemulţumiri au şi românii din afara graniţelor. Printre comentariile primite se numără şi ale unor telespectatori din Anglia, Italia sau Spania. Gheorghe, din spania a povestit: „Suntem în Spania şi avem Digi de cinci ani. Am plătit pentru un pachet de programe şi au început să ne scoată pe rând Antena 2, acum Antena 1 şi Antena 3. Nu se poate aşa ceva, voi face o cerere sa renunţ la Digi si voi apela la postul Dolce că văd că sunt mai serioşi. Şi ca mine sunt mulţi aici în Spania.” Gheorghe.
Letiţia, o altă telespectatoare şi-a manifestat şi ea dezacordul faţă de decizia RCS- RDS “Nu mi se pare corect să plătesc un abonament FULL, dar să ma trezesc că sunt diminuate programele recepţionate FARĂ A FI ÎNŞTIINŢATĂ în prealabil şi fără a se diminua abonamentul. Nu ă mă interesează lupta politică şi birocratică. Tot ce mă interesează este să primesc programele pentru care plătesc!!! Poate că cei care receptionează televiziunile prin satelit sunt minoritari faţă de cei care au contract pentru cablu, dar nu mi se pare corect să platesc servicii şi să fiu disctiminată!!! Sunt un client care işi respectă partea sa contractuală şi doresc să fiu respectata pentru aceasta şi să beneficiez pentru programele pentru care plătesc.”
Trustul Intact îi încurajează pe telespectatori să trimită în continuare părerile lor şi le mulţumeşte că sunt alături de posturile din grup.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 15-54 Urban, All Urban, 18+ urban si National
Perioada 20-21 aprilie 2012 şi comparative 21 aprilie- 14 aprilie 2012.