Începând din această lună, programul „O nouă viață by Auchan” se extinde în a doua locație a retailerului, respectiv în hipermarketul Târgu Mureș Sud. În cadrul acestuia, clienții vor putea regăsi, în completarea colecțiilor vestimentare din oferta magazinelor, și o vastă selecție de haine purtate, în stare perfectă de comercializare, prin intermediul unui parteneriat cu lanțul de magazine de modă LaMajole.
Demarat în luna februarie în hipermarketul Auchan Cluj Nord, „O nouă viață”, programul de economie circulară a hainelor inițiat de Auchan, reprezintă o premieră pentru piața locală de retail și presupune extinderea ofertei hipermarketurilor Auchan prin integrarea unei game de articole de îmbrăcăminte purtate, prin parteneriate cu magazine de modă specializate.
Astfel, din luna aprilie, programul este disponibil și în incinta hipermarketului Auchan Târgu Mureș Sud, unde clienții pot regăsi și articole de modă purtate, toate colecțiile fiind atent selectate și igienizate conform standardelor în vigoare de către echipa LaMajole, partenerul Auchan în acest proiect. LaMajole va dispune de un spațiu de vânzare de 55 mp în care se vor regăsi în jur de 500 de articole pentru copii și adulți, la prețuri situate între 12–350 lei.
„Suntem bucuroși că etapa pilot de la Cluj a generat rezultatele așteptate, confirmându-ne astfel dorința consumatorilor de a adopta un stil de viață mai responsabil și de a face alegeri care, pe termen lung, contribuie la un viitor mai sustenabil pentru noi toți. Ca urmare, ne continuăm misiunea de a reduce amprenta de carbon și dorim să extindem acest proiect în cât mai multe dintre magazinele noastre. Economia circulară are la bază un principiu simplu, iar pentru a contribui la persistența materiilor prime pentru generațiile viitoare, ne încurajăm clienții să recicleze, repare sau să reutilizeze pe cât posibil un produs.”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
„Cea mai importantă misiune a noastră este de a acoperi nevoia clienților de a putea cumpăra piesele vestimentare la care ei aspiră, fără a impacta mediul înconjurător. Reacțiile acestora au fost în concordanță cu viziunea noastră de a ne bucura de modă și de a proteja planeta, fapt ce ne dă încredere să extindem acest concept store și în alte orașe din România.”, a declarat Zsuzsa Szekely, CEO LaMajole.
Potrivit studiilor de piață, industria textilă este responsabilă pentru 10% din poluarea cu emisii de gaze cu efect de seră și doar 1% din textilele la nivel global se reciclează. Intențiile companiei vizează reducerea impactului asupra mediului și, în acest sens, Auchan derulează pe plan local multiple proiecte care au ca scop reducerea poluării textile. Printre acestea se numără atât programul O nouă viață, cât și Proiectul de Colectare și Reciclare a Textilelor disponibil în 12 dintre locațiile Auchan.