Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, Auchan desfășoară în perioada 4 – 6 februarie o campanie de strângere de fonduri, sub sloganul „Pâine pentru viață!”. Astfel, 30% din încasările obținute în urma vânzării tuturor sortimentelor de pâine cu maia vor fi donate către Asociația Aripi Spre Viață, cu scopul de a achiziționa aparatură medicală oncologică pentru Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie. Sub umbrela Programului de Sustenabilitate Personală, compania organizează periodic astfel de acțiuni împreună cu angajații și clienții săi, menite să sprijine cauze sociale, lupta împotriva risipei alimentare, diminuarea efectelor produse de problemele climatice și a utilizării în exces a plasticului.
Prin această acțiune, Auchan își dorește să contribuie, să susțină și să întărească eforturile pe care le fac organizațiile care luptă împotriva cancerului, să crească nivelul de conștientizare cu privire la condițiile de îngrijire de care au nevoie cei bolnavi și, totodată, să promoveze importanța menținerii unui stil de viață sănătos printr-o alimentație corectă, unul dintre pilonii cheie ai prevenirii diverselor afecțiuni de sănătate. Beneficiarii acestui proiect sunt copiii și tinerii din secțiile de oncologie ale spitatelor Marie Curie și Fundeni, iar donația va fi folosită la dotarea instituțiilor cu aparatură medicală de specialitate, precum monitoare funcții vitale, aparate de încălzire a produselor sanguine, infuzomate, injectomate și dispozitive portabile de iluminat vene.
Campania va avea loc în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan România, iar clienții vor putea alege din peste 18 sortimente de pâine cu maia, cum ar fi baghete, chifle, ciabatta, pave, specialități cu făină neagră, cu ceapă, cu semințe, măsline sau cu brânzeturi. Produsă în brutăriile proprii Auchan, doar din ingrediente românești, gama de pâine cu maia naturală a fost special aleasă pentru această acțiune atât datorită aromei și texturii deosebite pe care le oferă, cât și prin prisma beneficiilor sale pentru sănătate.
Prin această campanie, angajații Auchan vor dedica timpul și rezultatul muncii lor unei acțiuni de responsabilitate socială, iar clienții magazinelor vor putea contribui în mod direct, prin achiziționarea produselor de panificație preferate, la dotarea celor două spitale. În calitate de membru al UN Global Compact, Auchan Retail și-a luat responsabilitatea de a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă ale UNGC, atât la nivel global, cât și local. În acest context, compania avansează spre obiectivul numărul 3, luând măsuri pentru a asigura o viață sănătoasă și pentru a promova bunăstarea tuturor, la orice vârstă, prin susținerea accesului la servicii de asistență medicală de calitate, un factor esențial într-o societate durabilă.