Cea mai recentă ediție Retailer Scorecard a analizat cât de multe produse locale sunt pe rafturile magazinelor cu doar câteva luni înainte de noua lege a supermarketurilor și cum stăm la capitolul produse sustenabile în retailul alimentar.
A cincea ediție a raportului Retailer Scorecard, ce analizează performanța de mediu a principalilor 11 retaileri alimentari din România, demonstrează că trendul spre sustenabilitate continuă cu pași fermi. Astfel, în 2016, cinci retaileri au obținut scoruri de peste 50% (Auchan, Mega Image, Lidl, Kaufland și Selgros), spre deosebire de doar un retailer în ediția anterioară (Kaufland)¹. Este rândul consumatorilor să ceară și să aleagă produse sustenabile, fie că e vorba despre pește, produse din hârtie, detergenți, produse lactate, ouă sau legume și fructe.
Primii 11 retaileri din România oferă pește și fructe de mare din surse sustenabile
Este primul an când produsele din pește certificat Marine Stewardship Council (MSC) se regăsesc pe rafturile tuturor celor 11 retaileri, însă în procente foarte diferite de la un magazin la altul și pe categorie de produs analizată: pește conservă, congelat, fructe de mare. Este un salt uriaș în ultimii ani, dacă luăm în considerare faptul că în primul studiu din 2012 doar trei retaileri aveau pe raft produse MSC. În plus, 5 din 7 retaileri au confirmat că există o politică ce încurajează achiziția produselor din pește cu certificare MSC: Carrefour, Kaufland, Lidl, Mega Image și Selgros.
Acest progres este deosebit de important în contextul în care Uniunea Europeană este cel mai mare importator de pește din lume, dar peste 90% din stocurile de peşte sunt deja supraexploatate sau exploatate la capacitate maximă. Consumatorii pot avea un impact pozitiv alegând produse din pește și fructe de mare din surse sustenabile, cum sunt cele certificate MSC.
Sustenabilitatea în cazul produselor din pește și fructe de mare înseamnă că produsul este trasabil (știm de unde provine), pescăria sau producătorul manifestă grijă față de habitatele marine și speciile pe cale de dispariție și nu pescuiește o cantitate mai mare decât capacitatea de refacere a stocurilor. WWF a dezvoltat în ultimul an un ghid pentru consumatorii de pește (ghidpeste.wwf/ro) care trebuie să fie atenți la etichetare. Încă din decembrie 2014, conform legislației în vigoare în UE eticheta trebuie să conțină numele științific al speciei, categoria de echipament de pescuit folosită și pentru peștele pescuit în Atlanticul de Nord Est, aria detaliată de captură.
Doar 38 % roșii românești pe rafturile retailerilor
În ceea ce privește legumele și fructele românești, la nivelul pieței se observă o tendință de creștere de la an la an: față de anul 2014 când procentul de legume și fructe românești disponibile era de 55%, în 2016 a crescut la 61% din oferta magazinelor. În momentul efectuării studiului, pe rafturi se găseau fructe românești în proporție de 42%, iar legume românești în proporție de 65%. Dintre acestea, unele dintre cel mai căutate, roșiile, sunt doar în proporție de 38% românești, majoritatea retailerilor oferind produse de import. Dintre fructele de sezon, doar 16% din strugurii disponibili pe rafturile retailerilor sunt de proveniență locală.
De asemenea, a crescut numărul retailerilor ce oferă legume și fructe românești cu certificare ecologică, ajungând de la 0 în 2014, la 3 în 2015 și la 5 în studiul din 2016. Agricultura românească poate fi promovată însă mai mult în piaţa de retail, acest demers fiind susținut și de legislația în vigoare. Începând cu martie 2016, se prevede ca pentru anumite produse alimentare – cum ar fi carne, legume, fructe, miere, ouă, lactate și produse de panificație, retailerii să comercializeze produse provenite din lanțul scurt în proporție de 51% conform legii 150/2016 a comerțului alimentar. În plus, recomandările primite de la Comisia Europeana privind această legislație îndeamnă către o mai mare transparență. „Conform punctelor de vedere centralizate de comisie, legea ar trebui modificată cu precizări mai clare privind materia primă care stă la baza produselor, cu prevederi privind trasbilitatea produselor și etichetarea acestora sau cu reglementări privind inspecția agro-alimentară a produselor din import”².
Politici mai bune pentru produsele din hârtie
În ceea ce privește produsele din lemn și hârtie certificată Forest Stewardship Council (FSC), un retailer a obținut anul acesta un scor aproape de maxim (Auchan), următorii cinci (LIdl, Carrefour, Mega Image, Kaufland si Selgros) în jur de 60%, iar restul se situează sub jumătate din scorul maxim posibil.
În plus, trei retaileri (Lidl, Mega Image și Selgros) au în politica de achiziţii criteriul produselor din hârtie reciclată și/sau certificată FSC. Patru respondenţi (Lidl, Mega Image, Selgros și Carrefour) au menţionat că politica de achiziţii hârtie și lemn prevede excluderea explicită a produselor provenite din surse necunoscute, controversate ori ilegale.
¹ Scorul total a fost obținut prin suma dintre punctajul obținut din fișa de observație și cel din chestionar, astfel că primii șapte retaileri din top sunt și cei ce au participat la studiu prin completarea chestionarului adresat de WWF-România, unii dintre ei refuzând anul trecut să completeze chestionarul.
² https://www.profit.ro/stiri/politic/comisia-europeana-a-declansat-procedura-de-infrigement-impotriva-romaniei-cu-privire-la-legea-51-produse-locale-cum-anuntase-profit-ro-16643955