Până pe 23 decembrie, artiștii care vor să-și dezvolte o carieră peste hotare se pot înscrie la HEMI Music Awards – un program de talente susținut de Uniunea Europeană. Mastering the Music Business este partenerul HEMI Awards în România.
HEMI Music Awards (HMA) este un program de talente pentru artiștii care sunt pregătiți să-și construiască o carieră internațională, care își doresc să pătrundă în teritorii noi și să ajungă la un public mai mare. HMA este organizat de Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI), o inițiativă europeană ce își propune să susțină artiști și profesioniști ai industriei muzicale din Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, și Slovenia.
Premiile oferite în cadrul HEMI Awards 2021 se ridică la o valoare de 36.000 de euro și includ servicii de consultanță personalizată din partea experților internaționali din industria muzicală, promovare internațională și suport în organizarea de turnee live.
Selecția va fi efectuată de un juriu de specialitate, internațional, alcătuit din 27 de membri, care includ organizatori de festivaluri, promoteri, manageri de birouri de export, manageri de cluburi și săli de spectacole și jurnaliști muzicali, iar toți aplicanții vor beneficia de susținerea a 18 parteneri media din cele 9 țări HEMI.
Cei care doresc să participe în program trebuie să fie artiști solo sau trupe, cu vârste de peste 18 ani și să trăiască în una dintre țările HEMI (Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia, România și Serbia, și Slovenia). Termenul limită pentru înscrieri este 23 decembrie 2020, ora 23:59 (CET). Competiția este deschisă oricărui gen muzical, iar înscrierea este gratuită în baza completării unui formular care se găsește, alături de toate detaliile referitoare la HMA, aici: https://hemimusichub.com/awards/.
Despre HEMI
Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) este o inițiativă a 10 organizații de muzică din Europa Centrală și de Sud-Est, co-finanțată de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene pe o durată de 4 ani (2020-2023). Dezvoltat ca un grup, parteneriatul include organizații publice și private, asociații, organizatori de festivaluri și de conferințe, birouri de export și o școală despre industria muzicală.
Viziunea HEMI este să creeze un „hub muzical” sustenabil, să dezvolte modele de business inovative, să co-producă și co-promoveze evenimente noi/ produse, să creeze un incubator pentru profesioniștii din industria muzicală și să susțină artiștii și nevoile actuale ale pieței. Găsiți mai multe informații pe www.hemimusichub.eu.
Despre MMB
Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor, managerilor, agențiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.
În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel baza de fani.
Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.
Parteneri Media:
ANTENNA 5 RADIO NETWORK (MK) | ANTYRADIO (PL) | AVOPOLIS (GR) | BALKANROCK
(RS)| FRONTMAN (CZ) | INFOMUSIC (RO) | LIFO (GR)| MUSIC SERVER (CZ) | ODZVEN WEB
MUSIC MAGAZINE (SI) | |RAADIO 2 (EE) | RADIO GUERRILLA (RO) | RADIO MOF (MK) |
RADIO TERMINAL (SI)
Evenimentele Partenere HEMI:
ATHENS MUSIC WEEK (GR) | BUSH (HU) | CEEntral PARTY (CZ) | EXIT FESTIVAL (RS)|
MASTERING THE MUSIC BUSINESS (RO)| MENT LJUBLJANA (SI) | PIN MUSIC CONFERENCE
(MK) | TAK BRZMI MIASTO (PL)| TALLINN MUSIC WEEK (EE) | WIANKI FESTIVAL (PL)