EAC, singurul program de calificare bazat pe o programă consistentă agreată la nivel european pentru personalul tânăr din agenţii, este redeschis înregistrărilor pentru al doilea an, începînd de la 1 octombrie 2012.
Un total de 815 tineri profesionişti au urmat cursurile, anul acesta, dintre care 349 vor susţine examenul la 19 aprilie, iar 338 vor primi certificări simple, cu acreditare sau de merit.
Certificatul se adresează exclusiv angajaţilor agenţiilor membre ale Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Comunicare (EACA), care au experienţă de cel mult doi ani în domeniul comunicării şi le asigură acestora o înţelegere profundă a industriei de publicitate şi a proceselor sale, un rezumat cuprinzător procesului de comunicare al brandului şi funcţionează ca o completare a experienţelor de zi cu zi, pe care le trăiesc la muncă.
“Am învăţat multe despre awarenessul global şi cum să văd lucrurile din punctul de vedere al clienţilor mei. De asemenea, cunoştinţele mele despre industria de publicitate sunt acum complete şi sunt încântată că mă pot dezvolta pornind de la aceste baze, în situaţiile de zi cu zi, cu experienţe reale”, spune britanica Sadie Harding, care a obţinut o certificare de merit.
O altă deţinătoare a certificatului, românca Elena Pomarac, adaugă: “EAC a fost o experienţă grozavă, cu un mod inovator de a învăţa şi dezbate despre tot felul de subiecte din publicitate – o şansă excelentă pentru a a-ţi începe cariera.”
Programul online include şase module: Publicitate şi Comunicare Contextuală, Business-ul clientului, Brief-urile de la client, de creaţie şi de media, Creativitatea şi procesul creativ, Canalele media, Implementarea ideilor creative. Este folosit un mix de video, lecturi, cursuri electronice, teme, quiz-uri şi grupuri de discuţie pentru a asigura varietatea şi pentru a menţoine interesul studenţilor.
Conţinutul a fost adaptat după Institute of Practitioners in Advertising’s Foundation Certificate, creat în 2004 şi produs de European Association of Communications Agencies, cu sprijin prin programul Leonardo al Comisiei Europene. Este comparabil cu IPA Foundation Certificate, dar adaptat ca limbaj şi conţinut pentru o audienţă europeană cât mai largă. Conţinutul pentru 2013 a fost extins şi îmbunătăţit, cu un focus puternic pe mediile digitale şi mobile, alături de lecţii video de la experţi din industria europeană.
Cursul conţine între 25 si 30 de ore de studiu online, urmate de o sesiune de examinare offline de trei ore, care va avea loc in 25 februarie, in ţările participante din Europa şi Orientul Mijlociu. Participarea la cursurile online este gratuită, iar examinarea costă 220 de euro.
“Am primit feedback pozitiv de la prima generaţie de absolvenţi EAC şi sperăm ca acest lucru să încurajeze agenţiile de comunicare să-i înscrie pe tinerii profesionişti, astfel încât aceştia să beneficieze de acest fantastic training online”, a declarat Dominic Lyle, Director General, EACA. “Aştept cu nerăbdare să întâmpin noul val de tineri profesionişti la cea de-a doua ediţie a EAC.”
Înscrierile se pot face din 1 octombrie 2012 până in 11 februarie 2013. Examinarea va avea loc in 25 februarie, la nivel naţional. Pentru mai multe informaţii şi pentru înregistrare, vizitaţi www.eaca.eu/certificate.