Elevii de gimnaziu se pot înscrie până pe 9 ianuarie în CampioMATE – Campionatul de matematică pe echipe, ediția 2024.
Programul inițiat de Asociația Visuri Îndrăznețe este inspirat din sport și video-gaming și se adresează elevilor de gimnaziu, ajutându-i, prin joc, să-și îmbunătățească nivelul la matematică pentru rezultate mai bune la școală, examene, dar și în viață.
Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face pe site-ul www.campiomate.ro.
Ajuns deja la cea de-a treia ediție, CampioMATE este deschis în acest an școlar copiilor din peste 20 de județe (Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea sunt județele partenere până la această dată). Astfel, programul aduce matematica în universul mai multor copii din țară pentru ca ei să colaboreze în echipe, să concureze pentru scor cât mai mare și să crească cu plăcere în universul matematicii.
Calendarul CampioMATE – ediția 2024
- Înscrierile (27 noiembrie–9 ianuarie) – jucătorii se înscriu în CampioMATE cu ajutorul profesorilor de la clasă, care pot deveni la rândul lor antrenori în cadrul campionatului. Aici sunt postate detaliile de înscriere: CampioMATE;
- Calificările și repartizarea jucătorilor pe divizii și echipe (10 ianuarie–6 februarie) – elevii înscriși participă la probele de calificări și, pe baza rezultatelor, sunt repartizați în divizii de nivel similar și în echipe sau pe bănci de rezerve de unde vor concura în campionat;
- Competiția (7 februarie–31 mai) – 5 etape de concurs cu antrenamente, provocări zilnice și teste de etapă, dar și alte probe speciale în care jucătorii câștigă puncte pentru ei și echipele lor;
- Gala CampioMate (8 iunie) – momentul final al ediției, adică festivitatea de premiere, unde echipele, antrenorii și jucătorii de top din fiecare divizie primesc trofee, medalii și alte surprize.
„CampioMate s-a născut pentru că ne-am dorit să le oferim copiilor experiența matematicii într-un mod distractiv. De multe ori, matematica este o materie de care copiilor le este teamă, deși nu ar trebui. Ne bucurăm că în edițiile de până acum am văzut atât de mulți copii-jucători cărora le-a făcut plăcere să se antreneze cu consecvență la matematică, datorită formatului interactiv, bazat pe elemente din sport și video-gaming și vrem ca, în continuare, să antrenăm cât mai mulți atleți ai minții prin matematică și joc. CampioMATE reușește să aducă matematica mai aproape de elevii de gimnaziu datorită tuturor oamenilor implicați în program și care formează familia CampioMATE: profesorii, liceenii-voluntari, suporterii, partenerii SSMR, echipele ISJ partenere, echipa organizatorilor. Vă mulțumim!”, au declarat Andrei Rădulescu și Maria Predoiu, Președinte, respectiv Director Executiv, Asociația Visuri Îndrăznețe.
Impactul CampioMATE – Ediția 2023
În ediția din 2023, în CampioMATE au participat 5000 de elevi-jucători activi, în 156 de echipe antrenate de 156 de antrenori și 16 bănci de rezerve moderate de liceeni voluntari. Jucători din peste 300 de școli s-au înscris cu îndrumarea a peste 350 de profesori de matematică din cele 9 județe participante. La finalul ediției, din cele peste 3000 de feedback-uri primite de la copii, experiența CampioMATE a primit 4,5 steluțe (din maxim 5). Mai mult, elevii-jucători s-au bucurat să participe în CampioMATE, au devenit mai buni la matematică prin joc, fapt vizibil la școală, cât și la examenul de Evaluare Națională, au învățat să lucreze în echipă și au prins încredere în propriile forțe:
- „Frumos, palpitant, deosebit! Abia aștept următorul sezon!”, Luciana, clasa a V-a;
- „Mie îmi plac provocările, testele sunt un mod distractiv de a fi în contact cu matematica în fiecare zi”, Carmen, clasa a VI-a;
- „Îmi place foarte mult această activitate și chiar îmi pune mintea la contribuție”, Remus, clasa a VII-a;
- „Îmi place mult această experiență pentru că mă determină să fiu competitiv!”, Raul, clasa a VIII-a.
- „Cel mai mult îmi place ca este se tine activitatea online și îmi folosesc timpul pe telefon într-un mod foarte util! Mulțumesc!”, Florentina, clasa a VIII-a.
Și profesorii-antrenori au fost atrași de experiența CampioMATE și de determinarea copiilor de a învăța mai multe și de a-și depăși nivelul la matematică:
- „Niște copii excepționali, cu leader de grupă foarte ambițios. Ei au muncit singuri, eu doar le-am creionat pe ici, pe colo”, dl. Prof. Alexandru Bracaci, antrenor al echipei Axiomatematicienii, Constanța;
- „Am apreciat la jucătorii din echipa mea faptul că și-au creat propriile reguli, reguli pe care le-au respectat cu strictețe”, dl. Prof. Constantin Bogdan Dorneanu, antrenor al echipei Kings of Math, Iași;
- „Acești campioni sunt plini de bucurie. Spiritul de competivitate nu le-a lipsit deloc, se împingeau de la spate unul pe altul. Cel mai mult mi-a plăcut la ei că erau prezenți indiferent de oră”, dna. Prof. Marinela Vrabie, antrenoare a echipei Campionii, Vaslui.
Misiunea CampioMATE
Matematica este supranumită „gimnastica minții” pentru că antrenează jumătate din competențele viitorului. Gândirea critică, analiza datelor, rezolvarea problemelor complexe, perseverența, organizarea și planificarea, argumentarea, generarea de idei și soluții – toate aceste competențe esențiale pentru viitor sunt modelate încă de la vârste fragede cu ajutorul matematicii. De aceea, toate sistemele educaționale din lume pun mare accent pe matematică.
CampioMATE se adresează tuturor copiilor din clasele V-VIII, cu scopul de a îmbunătăți performanțele elevilor la matematică. Mai ales în contextul în care rezultatele testelor PISA din 2018 arată că 70% dintre copiii din România au un nivel 0-2 (din 6) la testele PISA, adică au dificultăți în a înțelege sau a rezolva enunțuri matematice ușoare. Prin comparație, 70% dintre copiii din China metropolitană au un nivel 4-6 (din 6), adică dețin cunoștințele necesare pentru a rezolva probleme complexe cu ajutorul matematicii. Pe termen lung, până în 2030, Asociația Visuri Îndrăznețe își dorește să ajungă în toate județele din România, antrenând 75.000 de copii (adică cca. 10% din totalul elevilor de clasele IV-VIII).
CampioMATE este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, cu sprijinul Dlui Prof. Radu Gologan – Președinte SSMR și este implementat în țară în parteneriat cu Inspectoratele școlare județene și prin susținerea Doamnei Ana Elisabeta Naghi – Inspector național matematică și astronomie și Consilier superior ME.
Programul s-a născut în 2022 prin ediția pilot, care s-a desfășurat în județul Iași, în parteneriat cu SSMR, ISJ Iași și Intuitext. Cea de-a doua ediție, desfășurată în 2023, a reușit să extindă amprenta CampioMATE în 9 județe (Arad, Botoșani, Călărași, Constanța, Iași, Mehedinți, Suceava, Tulcea și Vaslui).
CampioMATE – Ediția 2024 este posibilă datorită susținerii GALERIEI SUPORTERILOR CampioMATE: Kaufland, EY, Familia Safir, BRD – Groupe Societe Generale, Aqua Carpatica, BIC, Novotel, Mindit.io, GRF+ și Romneurostim.
Mai multe detalii despre CampioMATE, înscrieri și etapele proiectului găsiți pe www.campiomate.ro.