„Istoria plină de speranță a Mihaelei Runceanu” este un film documentar de lungmetraj, realizat de dramaturgul, regizorul și actorul Gabriel Sandu și produs de Monica Lăzurean-Gorgan. Filmările au început în perioada 9 – 11 iulie la Buzău, orașul natal al celebrei soliste, unde echipa de filmare a surprins imagini în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului de muzică ușoară pentru copii și tineret „Mihaela Runceanu – pentru voi, muguri noi”.
Documentarul abordează povestea celebrei cântărețe dintr-o nouă perspectivă, prin îmbinarea a două planuri narative: al mărturiilor persoanelor care au cunoscut-o, dar și prin intermediul unui regizor de teatru, care pornește într-o investigație la capătul căreia își dorește să înțeleagă mai bine cine a fost Mihaela Runceanu.
Pentru realizarea documentarului, regizorul Gabriel Sandu va utiliza atât un mix de tehnici documentare precum interviuri, filmări observaționale și cercetări de arhive juridice, cât și procedee artistice precum reconstituiri teatrale, în încercarea de a recrea viața Mihaelei Runceanu.
„Documentarul va fi un amestec de scene ce urmăresc două linii ale poveștii, care se întrepătrund în același arc narativ: viața și moartea Mihaelei Runceanu așa cum au povestit-o familia ei, prietenii, studenții, prin intermediul televiziunii și al arhivelor, precum și povestea spusă de spectacolul de teatru, care va crea o reprezentare metaforică acolo unde documentația obținută prin instrumente investigative nu este suficientă” spune regizorul Gabriel Sandu.
Producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan, adaugă: „Etica este un aspect esențial pentru noi și pentru regizorul Gabriel Sandu în realizarea acestui documentar. Reconstituirea vieții artistei Mihaela Runceanu reprezintă o mare responsabilitate, mai ales că în deceniile care au trecut de la moartea sa au existat numeroase reprezentări senzaționaliste, bazate pe teorii ale conspirației. Ne dorim ca acest proiect să fie profund și să umple un gol lăsat în moștenirea simbolică a acestei soliste extraordinare. Scopul nostru este să evidențiem nu doar evenimentele tragice, ci și personalitatea artistică a Mihaelei”.
Filmările pentru documentar vor fi reluate în toamnă, cu participarea actriței Oana Pușcatu, și se vor întinde pe tot parcursul anului 2024. Premiera documentarului este planificată pentru anul 2025.
Documentarul este regizat de Gabriel Sandu, produs de Monica Lăzurean-Gorgan prin casa de producție Manifest Film, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cu suport pentru dezvoltare oferit de HBO Max.
Gabriel Sandu (34 de ani) este un artist multidisciplinar de teatru și film, regizor și scenarist, cu o experiență vastă în actorie și jurnalism. Piesale sale de teatru au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, portugheză sau greacă, iar spectacolele pe care le-a regizat în București sau la teatre din țară au fost selectate în festivaluri naționale și internaționale. Primul său scurtmetraj de ficțiune, “Dislocat”, a fost selectat în cadrul competiției TIFF 2022, secțiunea ZFR. În septembrie 2022, Gabriel a prezentat la SAC@Malmaison documentarul work-in progress „Ego trip”, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor. În paralel cu documentarul despre viața Mihaelei Runceanu, Gabriel mai dezvoltă împreună cu Manifest Film două proiecte de ficțiune, “Mândrie” (scurtmetraj) și “Uitasem” (lungmetraj).
Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare și regizoare cu peste 10 ani de experiență în producții de film documentar și co-producții internaționale. Printre filmele la care a lucrat în calitate de producător, co-producător, producător delegat sau regizor se numără: „Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), Chuck Norris Vs. Communism” (r. Ilinca Călugareanu), „Timebox” (r. Nora Agapi), „Doar o răsuflare” (r. Monica Lăzurean-Gorgan), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (r. Adrian Sitaru), „Colivia” (regia Adrian Sitaru), „Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan).