Aproape 6.000 de elevi au participat la cele patru sesiuni de Școală Remedială organizate până în prezent
Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) a dat startul unui nou program „Școala Remedială de Vară”. Cursurile sunt disponibile gratuit pentru elevii din clasele de ciclu primar și gimnazial, inclusiv clasa pregătitoare, și pot fi accesate la următorul link: www.aer.school.
Programul vine în sprijinul elevilor care au nevoie de educație remedială la limba română și matematică. Elevii cu cel mai bun progres pe parcursul programului vor primi burse pentru anul școlar 2023-2024, a câte 5.000 de lei, finanțate integral de Asociația Dedeman sub promisiunea “Planuri de Bine pentru Educație”, care susține inițiativa încă de la prima ediție.
Școala Remedială de Vară se află la cea de-a patra ediție și a strâns până acum aproape 6.000 de elevi participanți. Aproximativ 70% dintre aceștia provin din mediul urban. Anul acesta sunt înscriși 37 de profesori (învățători, profesori de matematică și limba română) care susțin orele remediale cu elevii. Aceștia provin din toate zonele învățământului românesc: școli din mediul rural, mediul urban, școli de stat, colegii naționale sau școli de cartier.
„Marea majoritate a profesorilor ne sunt alături încă de la prima sesiune de Școală Remedială. În timp, au creat aici o adevărată comunitate, țin legătura între ei și în restul anului, se invită reciproc la evenimente, conferințe și alte activități educaționale. Când aduci la un loc niște profesori faini și cu spirit de inițiativă, lucrurile se leagă de la sine, apar idei noi, energii noi, aproape că nu mai e nevoie să le dai o direcție pentru că o identifică singuri. Apoi, faptul că vin profesori din zone foarte diverse ale învățământului românesc reprezintă o experiență în sine. Fiecare vine cu o anumită contribuție dintr-o zonă pe care ceilalți o cunosc mai puțin. Rezultatul este un act educațional făcut foarte bine, responsabil și axat pe nevoile elevilor noștri,” spune Marcel Bartic, Coordonator educațional al Școlii AER.
După ce completează formularul de înscriere la Școala Remedială de Vară, urmează o primă etapă de testare sumativă pentru evaluarea nivelului de cunoștințe al elevilor. Pe baza rezultatelor obținute se vor forma mai multe grupe în funcție de clasă și nivel. Toți elevii vor urma orele remediale online, pe web sau în aplicația mobilă Kinderpedia.
„Școala Remedială A.E.R. este o experiență de viață pentru noi, copiii. Este cu adevărat incredibil cât de mult se poate realiza într-un interval atât de scurt. Eu am reușit la fiecare ediție să excelez școlar, cultural și personal. Am dobândit la orele Școlii Remediale A.E.R. o profunzime mai bună în problemele de matematică și în dificultățile limbii române, am colaborat cu copii din întreaga țară și m-am dezvoltat incredibil ca persoană. Există un plan de învățare bine conceput, cu profesori extraordinari, răbdători și foarte bine pregătiți, care au metode extrem de interesante de predare și explicare cu ajutorul cărora înțelegem noțiuni pe care nu am reușit să le înțelegem în timpul anului școlar,” spune Daniel Ștefan, absolvent al clasei a VII-a.
Printre elevii care s-au înscris la cursurile Școlii Remediale din acest an se numără și copii ai căror părinți s-au întors sau intenționează să se întoarcă în țară. Motivația participării la aceste cursuri ține de preocuparea părinților de a-și ajuta copiii să se adapteze la curriculumul românesc și la sistemul nostru de predare. „Inexistența unor astfel de programe duce la o adaptare greoaie a copiilor și la eșec școlar. Ultimele date statistice indică faptul că sunt aproximativ 400.000 de copii români născuți în străinătate. Școala online ar fi cel mai bun instrument pentru a le oferi un program de adaptare la cerințe sistemului nostru educațional,” adaugă Marcel Bartic.
Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a unui grup de entități ce acționează în mediul școlar din România, sprijinind procesele de învățare și evaluare: Brio®, Kinderpedia, Magic School și Livresq.