Anul acesta, în cadrul programului internațional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie, au fost aleși să reprezinte România 4 copii de 12 ani pasionați de fotbal. Astfel, Vlad Stancovici, Inaki Cojocaru și Răzvan Pană au fost selectați în calitate de tineri fotbaliști în cadrul programului, iar Smaranda Miron Tincă este micul „jurnalist” care va documenta experiența trăită în cadrul ediției din acest an a proiectului Fotbal pentru Prietenie.
Fotbal pentru Prietenie, unul dintre cele mai importante programe internaționale de responsabilitate socială din toate timpurile, organizat pentru copii sportivi de Gazprom (partener oficial al FIFA și UEFA Champions League) va întâmpina tinerii ambasadori din România în stagiul final al programului care va avea loc în lunile mai și iunie la Madrid, în Spania. Anul acesta, Fotbal pentru Prietenie va găzdui tineri din peste 50 de țări și regiuni din întreaga lume, implicându-i în serii de proiecte comune și evenimente care celebrează cele nouă valori umane esențiale pe care se bazează programul: prietenie, egalitate, corectitudine, sănătate, pace, devotament, victorie, tradiție și onoare.
După efectuarea procesului de selecție bazat pe criteriile internaționale ale proiectului și realizat în colaborare cu Federația Română de Fotbal, Vlad Marian Stancovici, Inaki Florentin Cojocaru, Răzvan-Marian Pană și Smaranda Miron Tincă, fiecare având vârsta de 12 ani, au fost aleși să reprezinte România în calitate de „tineri Ambasadori” în rolurile de Tineri Fotbaliști, respectiv Tânăr „Jurnalist”.
Tinerii fotbaliști de anul acesta vor juca alături de copii din peste 50 de țări în Campionatul pentru copii Fotbal pentru Prietenie din Madrid, în pozițiile: portar – Inaki Florentin Cojocaru, fundaș – Vlad Marian Stancovici și mijlocaș – Răzvan-Marian Pană.
Alături de cei trei tineri fotbaliști din România, Smaranda Miron Tincă, în vârstă de 12 ani, își va reprezenta țara în calitate de „Tânăr Jurnalist”, fiind unul dintre cei 54 de copii pasionați de scris, care vor participa la documentarea evenimentelor finale din cadrul sezonului actual Fotbal pentru Prietenie, ca membri ai Centrului Internațional de Presă pentru Copii din Madrid.
“Sunt foarte nerăbdătoare dar şi onorată să particip la acest eveniment special, ca reprezentat al României. Sper să învăţ lucruri interesante, să leg noi prietenii şi să mă simt bine în compania altor copii jurnalişti, din toate colţurile lumii. Mă aştept să rămân cu amintiri fabuloase pe care să le împărtăşesc tuturor”, a declarat Smaranda Miron Tincă, Tânăra „Jurnalistă”.
„Participarea în programul FOTBAL PENTRU PRIETENIE mă ajută la dezvoltarea mea ca jucător, mă ajută să acumulez multe informații și să leg multe prietenii!”, declară Răzvan-Marian Pană, tânărul mijlocaș din România.
Vlad Stancovici, tânărul fotbalist care va juca în campionatul Fotbal pentru Prietenie din Madrid pe poziția de fundaș, spune: „Sunt mândru că fac parte, alături de colegii mei, din acest proiect și că prin activitatea mea pot reprezenta țara la acest nivel. Este o onoare pentru mine! Îmi doresc foarte mult să cunosc copii din toată lumea, copii pasionați de fotbal, să joc alături de ei! Activitățile pe care le vom desfășura împreună, în cadrul programului, ne vor oferi posibilitatea de a ne cunoaște mai mult, de a povesti despre noi, despre pasiunea care ne leagă – fotbalul. Vom fi uniți de aceleași valori comune: prietenie, egalitate, onoare și vom putea arăta întregii lumi că dedicarea și implicarea deplină, dar și spiritul de echipă unesc diferite culturi!”
Iar Inaki Florentin Cojocaru, tânărul portar selectat să participe anul acesta în program, spune că Fotbal pentru Prietenie „mă va ajuta să-mi fac mulți prieteni, să trăiesc experiențe noi și să dau tot ce am mai bun ca să ajung un mare portar.”
În cadrul evenimentelor finale din program, toți tinerii fotbaliști vor fi implicați în Tabăra prieteniei, sub îndrumarea Tinerilor Antrenori și sub supravegherea unor jucători celebri, în timp ce toți copiii prezenți vor participa la Școala celor Nouă Valori, acomodându-se cu valorile esențiale ale proiectului prin diverse activități de învățare.
Și anul acesta, programul internațional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie lansează inițiativa ecologică prin care susține protejarea animalelor pe cale de dispariție. Cele 32 de echipe ale prieteniei care participă anul acesta în Campionatul Fotbal pentru Prietenie vor purta denumiri ale animalelor aflate pe Lista Roșie a speciilor pe cale de dispariție, printre care: Elefantul Asiatic, Condorul Californian, Diavolul Tasmanian, Fossa (Cryptoprocta ferox), Panda Roșu sau Leopardul Zăpezilor.
Anul acesta, evenimentele principale pentru copii din cadrul programului Fotbal pentru Prietenie vor avea loc la Madrid în lunile mai și iunie 2019.