Marţi seara, de la ora 20.15
Popas Band, Blaxy Girls, ZERO, Tabassco, Dalma şi Tina sunt cei care s-au calificat marţi seara în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2009. În urma votului publicului (50%) şi a votului juriului (50%), ei au obţinut primele şase poziţii ale clasamentului, urmând să urce pe scenă sâmbătă seara de la ora 20.15, în marea finală.
În semifinala cu numărul doi, ce va fi difuzată pe TVR 1 şi TVR Internaţional joi, 29 ianuarie, de la ora 20.15, îi vom vedea pe scenă pe: Besa, Red Blonde, Adrian Molnar, Cătălin, SoundCheck, Etnic, Irina Popa, Alexa, Alin Nica, IMBA, Costi şi Elena Gheorghe.
Juriul primei semifinale, acelaşi ca şi pentru cea de-a doua semifinală, a fost format din Cornel Fugaru, Mircea Drăgan, Mihai Ogăşanu, Monica Anghel, Robert Aghelescu, Gabriel Cotabiţă, Liliana Ştefan, Manuel Dinculescu şi Aris Kalimeris.
{mosloadposition user10}