MediHelp International – cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est anunță numirea lui Atilla Dér în funcția de Corporate Sales Director al MediHelp International, începând cu luna iunie 2019. Experiența impresionantă acumulată de-a lungul anilor în domenii precum management, vânzări, business development sau marketing în companii precum: HMD Global, Microsoft, Nokia, Vodafone, Reckitt Benckiser, și rezultatele remarcabile obținute au determinat cooptarea sa în echipa internațională a MediHelp.
Cele patru țări în care MediHelp International este prezentă, România, Ungaria, Bulgaria și Polonia, reprezintă unele dintre cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est, iar numirea lui Atilla Dér constituie soluția cea mai potrivită pentru adaptarea la noile trenduri de consum din această zonă. Asigurările private de sănătate sunt un domeniu dinamic, care trebuie să țină pasul cu nevoile specifice ale beneficiarilor, iar provocarea noului Corporate Sales Director este aceea de a facilita accesul la produsele MediHelp pe toate canalele de vânzări din aceste piețe emergente. În noul său rol, Atilla va asigura o creștere sustenabilă a portofoliului de clienți și va contribui semnificativ la consolidarea prezenței MediHelp în toate aceste țări.
Funcția de Corporate Sales Director necesită o amplă experiență acumulată la nivel internațional și o cunoaștere detaliată a specificului și provocărilor din acestă industrie din Europa Centrală și de Est. Expertiza acumulată de-a lungul carierei sale în funcții executive creează contextul potrivit pentru ca provocările actuale generate de particularitățile pieței asigurărilor private să fie depășite cu succes.
Pe parcursul carierei mele profesionale, am acumulat experiență în vânzări și marketing, leadership, business development, precum și în management național și internațional. MediHelp International este o companie formată din oameni pasionați și profesioniști, care pun la dispoziția clienților soluții complexe de asigurare privată de sănătate pentru persoane fizice și companii, cu scopul ca aceștia să beneficieze de cel mai bun tratament în cazul unei afecțiuni medicale, să aibă o recuperare rapidă și să reia într-un timp scurt activitatea zilnică.
Așadar, sunt onorat să mă alături echipei MediHelp International în calitate de Corporate Sales Director, alături de care voi face cunoscute planurile MediHelp în Europa Centrală și de Est având drept obiectiv creșterea portofoliului de clienți și consolidarea prezenței companiei, menționează Atilla Dér, Corporate Sales Director, MediHelp International.
Începând cu luna iunie, Atilla Dér este responsabil, printre altele, de extinderea canalelor de vânzări existente și de adaptarea la noile trenduri reprezentative pieței asigurărilor private de sănătate din Europa Centrală și de Est.